Image 1
Image 2

Erbaşu (FPSC): Preţurile locuinţelor vor tinde spre cele din UE, unde sunt duble sau mai mari

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preţurile locuinţelor din România vor creşte către preţurile locuinţelor din ţările Uniunii Europene, unde sunt de la de două ori mai mari decât în România, până la de 5 ori mai mari, a declarat marţi preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC), Cristian Erbaşu, la finalul unui eveniment organizat cu ocazia Zilei Naţionale a Constructorului.

“În condiţii normale, în condiţiile în care nu vom avea o criză, dacă ne vom reveni din punct de vedere economic, este evident că preţurile apartamentelor vor tinde spre preţurile din Uniunea Europeană. Diferenţa dintre noi şi ei este de la simplu la dublu, cum şi în construcţii, ceea ce se construieşte în România, să zicem la nivel de apartamente, în momentul de faţă 600 de euro pe metru pătrat, în Polonia se construieşte cu 1.000-1.200 de euro. Nu mai vorbim în ţările din Vest, unde se construieşte cu peste 2.000-2.500 de euro. Aceleaşi apartamente se vând în România cu 1.000-1.200 (de euro pe metru pătrat construit). Acolo (în Polonia) se vând cu peste 2.000, iar în Vest se vând cu undeva la 5.000 de euro pe metru pătrat. Deci în direcţia asta ne ducem”, a afirmat Cristian Erbaşu.

Liderul patronatelor din construcţii a apreciat că, deşi în România preţul de construire este încă mic, acesta nu va mai rămâne mic pentru mult timp: “În România preţul de construire este încă mic, dar nu va mai rămâne mult timp la acest nivel, iar taxele pe proprietate sunt încă reduse faţă de ţările din Vest. Sper ca şi noi, aşa cum au făcut-o ţările dezvoltate economic, să găsim soluţie la nivel politic, oamenii implicaţi politic să înţeleagă că munca trebuie mult mai puţin impozitată, iar dacă trebuie să impozităm, să impozităm alte lucruri. Ştim bine că avem multe zone unde suntem mult sub impozitele aplicate de ţările din Vest”.

Preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii a subliniat că preţul locuinţelor va scădea doar în cazul în care va apărea o criză economică dură.

“Nu este o veste bună, din păcate, pe care o dau celor care doresc să cumpere: dacă se gândesc că se vor ieftini apartamentele, acest lucru se va întâmpla doar dacă vom intra într-o criză foarte mare. Şi nu cred că cineva şi-ar dori să intrăm într-o criză, pentru că, chiar dacă se ieftinesc apartamentele, nu toţi vor avea posibilitatea să le cumpere, chiar ieftine fiind”, a precizat Cristian Erbaşu.

1 comentariu

  1. Pasrea flamanda la malai viseaza !….Cine si pt. cine vor cumpara aceste locuinte la preturi occidentale cand tineretul fuge /emigreaza in strainatate ?…. Odata ajunsi acolo credeti ca se vor mai intoarce ?, Pt. ce s-ar intoarce , …, pt. mizeria din tara asta pt. care au fost nevoiti sa-l paraseasca si de care au fugit ?…..Din salariul minim de aprox. 260 euro lunar cine o sa-si permita sa-si cumpere locuinta la preturi occidentale unde salariul minim este de cel putin 1000 euro ?. Cumva nu are nici o logica acoperitoare argumentele prezentate de Cristian Erbasu.

Lasă un răspuns

Connect with