Image 1
Image 2

Episcopul Timotei a slujit la biserica Sf. Andrei din Satu Mare cu ocazia hramului

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

La final s-a oficiat un Te Deum de Ziua Națională a României

Luni, 30 noiembrie, cu ocazia sărbătorii închinate Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României, Parohia Ortodoxă din cartierul Curtuiuș, municipiul Satu Mare și-a cinstit ocrotitorul.

Bucuria praznicului a fost dublată de prezența în mijlocul credincioșilor a Preasfințitului Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului. Episcopul Timotei a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți.

Ierarhul a fost întâmpinat cu bucurie de părintele paroh, Cosmin Sopoian și familia acestuia, fiindu-i oferit un buchet de flori. De altfel, episcopul Timotei, așa cum a precizat încă de la începutul cuvântului de învățătură, s-a aflat pentru prima dată în acest lăcaș de rugăciune. Însă nu poate fi trecută cu vederea prețuirea și respectul pe care credincioșii parohiei și le-au exprimat față de ierarh, de faptul că a onorat să fie alături de ei în zi de mare praznic.

Având în vedere contextul actual, respectiv al carantinei pentru municipiul Satu Mare, sărbătoarea hramului s-a făcut în cadru restrâns, cu respectarea tuturor măsurilor sanitare.

Din soborul slujitor au făcut parte: pr. Cosmin Sopoian, parohul bisericii, pr. Florin Orășteanu, Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, Satu Mare și secretar protopopesc, pr. Almon Gheorghe Chirilă, Parohia “Nașterea Maicii Domnului”, Vetiș, pr. Viorel Pop, Parohia “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, Viile Satu Mare, arhid. Dumitru Botiș, inspector social eparhial și arhid. Gherasim Nap.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul parohiei, dirijat de pr. Cristian Silaghi de la Jandarmeria Satu Mare. Nu au lipsit frumoasele colinde pe care le-au cântat toți cei prezenți și care au dat o notă aparte praznicului.

În predica rostită, episcopul Timotei a făcut referire la misiunea pe care a avut-o sfântul Andrei și ceilalți apostoli și anume de a fi împlinitori ai evangheliei lui Iisus Hristos. A fost prezentat contextul în care cei 12 apostoli au fost chemați de Mântuitorul la această lucrare, indiferent de statut social sau pregătire profesională, dar care au avut calitatea de a avea sufletul și inima deschisă pentru a primi cuvântul evangheliei.

La final, părintele paroh a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezența și binecuvântarea de a fi în mijlocul credincioșilor și a dăruit, din partea consiliului parohial și a credincioșilor, o icoană cu chipul Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României. În egală măsură au fost aduse mulțumiri tuturor celor prezenți.

Preasfințitul Timotei Sătmăreanul le-a oferit celor prezenți în semn de binecuvântare câte o iconiță cu sfântul apostol Andrei și i-a felicitat pe toți cei care poartă numele ocrotitorului.

La finalul Sfintei Liturghii s-a oficiat un Te Deum de Ziua Națională a României.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Connect with

INTRARE LIBERĂ

Conferinţă Constantin Necula, vineri la Catedrala Ortodoxă din Satu Mare

Asociaţia Civică Tempora Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Judeţean Satu Mare, îi invită pe sătmăreni să ia parte la conferinţa “Eroi şi martiri”, ediţia a treia, susţinută de părintele profesor universitar dr. Constantin Necula, prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sf. Andrei :aguna” din Sibiu. Aceasta va avea loc în data de 16 iunie 2023, de la ora 18.00, la Catedrala Ortodoxă Română „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Satu Mare.