Image 1
Image 2

Elevii de gimnaziu și de liceu, care nu încap în clase, vor face ore online

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Inspectoratele școlare județene cer școlilor să transmită datele despre câți elevi încap fizic la școală și de câte cadre didactice sau norme didactice ar fi nevoie pentru acoperirea tuturor claselor.

Pe lângă scenariile pe care trebuie să le completeze școlile, directorii vor completa numărul de spații necesare pentru elevii care nu încap în noua configurație cu distanțare fizică la 1 metru, numărul de norme didactice necesare, în cazul gimnaziului și liceului, precum și numărul de posturi suplimentare necesare pentru învățători și educatori.
Concret, inspectoratele din toată țara au trimis fiecărei școli un document pe care unitățile de învățământ trebuie să îl completeze.

Documentul este însoțit de două seturi de indicații.

Primul set este cadrul general de norme pentru “funcționarea claselor/grupelor în anul școlar 2020-2021” și prevede următoarele reguli:
• câte un preșcolar/elev în fiecare bancă> are loc aerisirea timp de 30 minute între schimburi, a fiecărei săli de clasă, iar în pauze 10 minute>
• reorganizarea colectivelor de elevi, cu respectarea distanței minime de 1 metru față-spate, stânga-dreapta între bănci.

Inspectoratele au transmis școlilor și un al doilea set de recomandări pe care acestea să le ia în considerare atunci când reorganizează clasele și fac “oglinda” noilor clase fizice. Aceste reguli prevăd și “instalarea dispozitivelor electronice pentru transmiterea on-line a lecțiilor pentru acei elevi din clasele V-VII și IX-XI în situația în care aceștia nu sunt prezenți fizic”, confirmând astfel ipoteza conform căreia orele predate elevilor din bănci ar putea fi transmise în timp real celor aflați acasă.

2 comentarii

  1. Si cine alege care sunt copiii care să facă ore în clasă, si care să facă ore de acasă online?
    Ăia cu PCR o sa fie la școală, iar Ăia fără….o să fie acasă on-line?
    Interesant mod de selectare a elevilor pe această problemă

Lasă un răspuns

Connect with