Asculta acest articol
Războiul permite PNL şi PSD, care stau faţă-n faţă ca doi gâscani gata să sară unul asupra celuilalt un moment de respiro. În noua conjunctură internaţională micile certuri ale politicienilor sunt ridicole şi neavenite.
Dincolo de grozăvia lui, războiul de la graniţă se constituie într-un prilej de analiză aceea ce nu s-a făcut sau s-a făcut prost din punct de vedere economic nu doar în România, ci în întreaga Uniune Europeană.
Despre independenţa energetică se vorbeşte încă de la dezmembrarea URSS, dar nu s-au făcut paşi semnificativi. Vedem acum că economiile a două ţări foarte dezvoltate, Germania şi Italia, depind într-o proporţie covârşitoare de gazul rusesc. Restul ţărilor sunt aprovizionate şi ele de gazul rusesc, dar în procente mai reduse.
România are rezerve mari de petrol şi gaze, dar le-a cedat unei firme austriece. Gazul din Marea Neagră nu este exploatat, la fel ca alte zăcăminte.
Admitem că politicienii români sunt fie corupţi, fie incapabili, dar cum ar fi fost privit un fost prim-ministru dacă, după terminarea mandatului, ar fi fost angajat la mari firme ruseşti? Fostul cancelar al Austriei, Sebastian Kurz, şi-a oferit expertiza unei mari companii ruseşti. :i-a dat acum demisia.
Gerhard Schroder, fostul candelar al Germaniei, este încă în slujba Gazprom, mai mult în calitate de prieten a lui Vladimir Putin decât ca expert în livrarea gazelor.
Este cam acelaşi lucru cu a-l fi găsit războiul pe Adrian Năstase în consiliul de administraţie la Gazprom şi pe Traian Băsescu angajat expert într-o companie maritimă a Federaţiei Ruse.
Războiul acesta, care nu se ştie cât va dura, scoate la suprafaţă nu doar figura unui nou Ivan cel Groaznic, Vladimir Putin, ci şi corupţia şi imoralitatea politicianului european.
Fiecare război are mai multe faţete. Pe de o parte se văd luptele directe între combatanţi, pe de altă parte sunt victimele colaterale, civilii nevinovaţi, copii, femei, bătrâni neputincioşi.
După trei zile de război se întrevăd dramele şi tragediile populaţiei civile. O parte a populaţiei a rămas în teatrele de război, iar alţii au luat deja calea refugiului în faţa invadatorilor.
Dacă ravagiile războiului pot fi contabilizate – câte avioane, elicoptere, tancuri, tab-uri au fost scoase din luptă, câte rachete s-au tras, câţi militari au murit dintr-o tabără sau alta, este greu de apreciat în ce constă pagubele produse de măsurile economico-financiare luate de ţările NATO.
S-au prezentat pierderile pe care le-ar fi suferit apropiaţii lui Putin, camarila care exploatează bogăţiile Rusiei. Se vorbeşte despre exluderea Rusiei din sitemul Swift, un mecanism bancar prin care se fac plăţile marilor concerne, inclusiv ruseşti. Şi Florin Cîţu recomandă exluderea Rusiei din acest sistem, dar foarte bine firmele ruseşti pot migra către sisteme similare din China sau India.
Măsurile şi contramăsurile economice sunt cu două tăişuri. Rusia le poate eluda. Aşa cum poate contracara atacurile cibernetice prin contra-atacuri cibernetice asupra sistemelor din sistemul ţărilor NATO.
Ceea ce contează până la urmă în cazul unui război sunt rachetele, bombele, distrugerea moralului inamicului, demoralizarea populaţiei. Nu au trecut decât trei zile şi deja în zonele de război au apărut tactici şi strategii specifice tuturor războaielor din antichitate până în zilele noastre. Ruşii, la fel ca vitejii lui Vlad |epeş au îmbrăcat uniforme militare ucrainene ca să deruteze lumea.
Dacă războiul nu se va sfârşi brusc la masa tratativelor, luptele pot continua ca în Vietnam şi Afganistan. Ucrainenii sunt urmaşii temuţilor cazaci, luptători necruţători din armata lui Taras Bulba.
Ce pot face politicienii români, ce rol pot juca partidele politice, cele de la guvernare şi cele din opoziţie? Există doar o singură direcţie: cea decisă de NATO şi UE.
