Duminică se trece la ora de iarnă

Scris de I. Z., 24 octombrie 2020 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Chiar dacă eficienţa sa a fost pusă în repetate rânduri la îndoială, se pare că trecerea de la ora de iarnă la cea de vară şi înapoi, rămâne valabilă în toată Europa. La sondaje, majoritatea românilor au ales ora de vară ca măsurarea preferabilă a timpului, dar se pare că nu noi vom decide. În fiecare an, în ultima duminică a lunii octombrie – anul acesta în noaptea de 24 spre 25 octombrie, se trece la ora de iarnă: ora 4 devine ora 3.

CFR Călători informează că începând din 25 octombrie 2020, în transportul feroviar, trecerea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare.

În noaptea de 24/25 octombrie toate trenurile aflate în circulaţie, la ora 4 AM vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră, cea de iarnă, acest lucru fiind valabil inclusiv pentru trenurile de persoane de pe rutele internaţionale.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de 25 octombrie 2020, între staţiile de frontieră trenurile vor circula după orele din Mersul de tren în vigoare.

Abonează-te acum Online!
  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517