Duminică, Corul Madrigal prezintă „Bijuterii corale”

Duminică, 9 august 2020, de la ora 21:00, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Cezar Verlan, invită publicul la concertul „Bijuterii corale”, al patrulea eveniment din Stagiunea estivală în aer liber, la Amfiteatrul „Mihai Eminescu”.

Biletele pot fi achiziţionate de pe platforma Bilete.ro – Stagiunea estivală Madrigal. Costul unui bilet la un concert este de 30 lei.

Programul concertului de duminică va conţine o selecţie din cele mai frumoase lucrări corale din muzica românească şi universală şi va fi dirijat de Cezar Verlan, dirijorul secund al Corului Madrigal din anul 2016, specialist cu o vastă experienţă în arta dirijorală şi pedagogia muzicală.

Concertul „Bijuterii corale” vine după alte trei concerte cu tematici şi repertorii diferite, susţinute la Amfiteatrul „Mihai Eminescu” din Bucureşti. Dacă pe 21 iulie, „Hora staccato” a adus sonoritatea inconfundabilă a folclorul autentic românesc, pe 26 iulie Corul Madrigal a oferit o seară celor mai mici spectatori în „Madrigal cântă copiilor”, continuând pe 2 august cu „Muzica Renaşterii”, într-un eveniment special, dedicat spiritului şi artelor renascentiste.

„Stagiunea estivală Madrigal 2020” este organizată în colaborare cu Centrul Cultural „Mihai Eminescu” al sectorului 2, Circul Metropolitan Bucureşti şi Opera Comică pentru Copii şi se înscrie în seria de proiecte naţionale ale Ministerului Culturii: SAMER – Stagiunea Artistică Muzicală Estivală a României, ce invită spectatorii la evenimente live în aer liber, pe parcursul întregii veri.

Mai multe informaţii despre Stagiunea estivală Madrigal şi concertul de duminică găsiţi pe www.madrigal.ro , pe paginile de social media ale Corului Madrigal şi Eveniment „Bijuterii corale”.

Stagiunea estivală Madrigal, care conţine conţine 5 concerte, se desfăşoară la Centrul Cultural „Mihai Eminescu” din Str. Arhitect D. Hârjeu nr. 61 (zona Parcul Naţional din Bucureşti, prin cele două străzi principale Strada Maior Coravu şi Bulevardul Basarabia) şi respectă normele oficiale de desfăşurare a evenimentelor culturale cu public.

Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieţii muzicale româneşti şi universale. Din momentul înfiinţării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susţinut peste 4.500 de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat „brand de ţară”. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renaşterea europeană, muzica bizantină şi creaţia contemporană românească şi universală.

În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summitului Global de Religie, Pace şi Securitate.

În 2020, Madrigal a împlinit 57 de ani de activitate neîntreruptă, fiind unul dintre cele mai longevive ansambluri corale. În luna ianuarie 2021, Corul Madrigal va evolua în cadrul renumitului Festival de la Salzburg, în celebra sală Mozarteum, sub bagheta dirijorului Ion Marin.

Programul Naţional Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, iniţiat de reputatul dirijor Ion Marin şi derulat cu implicarea membrilor Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

După 9 ani de activitate, Programul reuneşte sub umbrela sa peste 1.600 de coruri. Peste 57.000 de copii, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul ţării, depăşind barierele legate de etnie, condiţie socială şi capacităţi fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societăţii noastre.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517