Asculta acest articolCe au în comun o dictatură și o pandemie? Ambele distrug țesătura socială. Dictatura: în mod programat, brutal, fără menajamente. Totul se face în numele libertății, a egalității, a dorinței de a face dreptate. În numele independenței, suveranității, dreptului la autoguvernare, nicio pedeapsă nu este suficientă.
Dușmanii trebuie distruși, omorâți, șterși de pe fața pământului. Pentru salvarea Patriei niciun sacrificiu nu este inutil. Nicio pedeapsă, de la condamnarea la moarte la închisoarea pe viață, nu este prea aspră pentru dușmanii Patriei.
Am avut parte de o dictatură și știm cum este. Urmare din pagina 1
:tim ce mijloace se folosesc într-o dictatură pentru a ascunde crimele, abuzurile, samavolniciile, încălcarea celor mai elementare drepturi și libertăți ale individului. :tim la ce metode perfide se recurge pentru a face din negru alb, pentru a îmbrăca o realitate sumbră în culori vii, strălucitoare.
Dacă dictatura vine de la om, pandemiile vin de la natură, poate de la Dumnezeu. Ca și dictatura, pandemia distruge în primul rând țesătura socială.
Românii, în timpul regimului Ceaușescu, nu puteau părăsi țara. Grănicerii păzeau România cu armele îndreptate spre interior.
În pandemie, granițele se închid fără să fie nevoie de grăniceri să le păzească. Germania nu mai primește cetățeni din țările în care face ravagii noua tulpină a virusului.
A nu putea călători, a nu putea merge la cafenea, a nu putea organiza o nuntă, un botez, o înmormântare, după vechile ritualuri, înseamnă distrugerea țesăturii sociale, și culturale, care guvernează de sute de ani legile relațiilor dintre oameni.
Unde au fost în timpul “restricțiilor” din comunism o doamnă :oșoacă? Unde au fost #reziștii? Dacă au fost, ei trebuie căutați în gropile comune.
Pandemia este mai rea decât dictatura? Dictaturile pot fi dărâmate prin revolte spontane. Pandemiile sunt la voia întâmplării. Omoară la întâmplare, fără discernământ.
Dictatura, în schimb, are discernământ. Își alege victimele, le triază, bagă în pușcării, execută indivizii pentru a da exemple, pentru a înfricoșa.
Chiar și când într-o localitate are loc o crimă oribilă, în comunitate se instalează pentru mulți ani un sentiment de groază și nesiguranță. Înfricoșați, timorați, locuitorii acelei localități, devin victime sigure ale puterii, ale manipulării.
Ca să dăm un exemplu concret, să luăm Satu Mare. Autorul rămânând în libertate, crima odioasă de pe malul Someșului, uciderea actriței Gabriela Dorgai, a indus în comunitate un sentiment de groază și nesiguranță.
Pe lângă faptul că autorul a rămas necunoscut, memoria colectivă s-a încărcat cu o nouă crimă odioasă: uciderea tânărului Beniamin Oiegaș de către un boschetar în plină zi, în centrul orașului.
Cât timp va trebui să treacă până să se vindece comunitatea de teamă, de nesiguranță? Acestea sunt crime pentru care nicio pedeapsă nu este prea mică. Dar pe cine să pedepsești?
Asasinul actriței Dorgai nu a fost prins, iar criminalul care l-a ucis pe Beniamin nu este întreg la minte.
Dar “țesătura socială” poate fi distrusă, conștient sau din prostie, de autoritățile statului, locale și naționale. Prostia și răutatea, ignoranța și incultura, se manifestă cu aceeași tărie și în dictatură și în democrație. Când mai survine și o pandemie sunt întrunite toate condițiile pentru ca individul să-și piardă cu totul toate drepturile și libertățile pe care credea că le are și nimeni nu i le poate lua.
Micii dictatori, locali sau naționali, apar fără voia lor. Ei nu știu că sunt dictatori. Pentru că își pot ascunde faptele după articolele unor legi. Partidele de opoziție au obiceiul de a-și acuza adversarii politici aflați le guvernare că abuzează de funcții, mergând până la acuzația de dictatură.
Când le vine rândul să guverneze fac exact ceea ce au făcut predecesorii lor. Același lucru se întâmplă la nivel local, în cazul primarului mai bun care câștigă în fața primarului mai slab, pentru ca apoi să se dovedească mult mai slab decât predecesorul său.
Există multe fațete ale dictaturii, dar până la urmă toate conduc la același rezultat: pierderea încrederii în actul de guvernare și administrației, creșterea sentimentului în fiecare cetățean că îi sunt încălcate drepturile și libertatea.
Unde ne aflăm acum? În plină pandemie. Avem sentimentul că este ceva trecător sau suntem cuprinși iremediabil de un sentiment tot mai acut de groază și nesiguranță?
