Deconturile la motorina agricolă folosită în primul trimestru se depun până pe 4 mai

Scris de Ioan Aniţaş, 20 aprilie 2021 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

În vreme ce doar zilele trecute a fost aprobată suma cuvenită fermierilor pentru reambursarea diferenţei de acciză în cazul anului 2020, cea de a doua jumătate a anului, iată că, a fost stabilit termenul limită până la care se pot depune deconturile aferentei primului trimestru din acest an pentru sectorul vegetal şi zootehnic.

Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 1 ianuarie – 31 martie 2021  (trim. I al anului 2021) se depun la APIA până la data de 4 mai 2021. Termenul limită fiind zi nelucrătoare –30.04.2021, acesta se decalează până în prima zi lucrătoare, respectiv 4 mai 2021.
Cererile se depun de către administrator/ reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, caz în care împuternicirea este emisă de către administratorul/ reprezentantul legal  şi sunt însoţite de copia actului de identitate al persoanei împuternicite. Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse (stabilită la 21 euro/1000  litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură a cărei valoare unitară este de 1,5258 lei/litru.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517

  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517