Image 1
Image 2

De 3 ani, MentaLife Satu Mare aduce în centrul preocupărilor sale pacientul şi nevoile sale

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Clinica Menta Life este activă pe piaţa serviciilor medicale din Satu Mare de aproximativ trei ani. Prin intermediul echipei de profesionişti şi al aparaturii de înaltă performanţă de care dispune, clinica oferă oportunitatea locuitorilor judeţului şi nu numai de a avea acces la investigaţii dintre cele mai avansate pe mai multe paliere medicale.

Aşa cum a precizat managerul clinicii, medic primar psihiatru, Cătălin Cismaş, unitatea aduce în centrul preocupărilor sale pacientul şi nevoile sale. De altfel inima MentaLife este însuşi pacientul pentru care dezvoltă permanent aria serviciilor cu noi specialităţi dublate de tenhnologie de top care să permită intervenţii mult mai prompte şi de efect.

Ne pasă, ascultăm, oferim

Pornind de la deviza ”Ne pasă, ascultăm, oferim”, Menta Life deţine la ora actuală numeroase alternative terapeutice pe partea de: psihiatrie, psihoterapie, psihiatrie pediatrică, terapie complementară, psihologie, dezvoltare personală, cardiologie, diabet şi boli de nutriţie, pneumologie, reumatologie, endocrionologie, medicină internă. Echipa medicală este formată din medici familiarizaţi cu tot ce este nou în materie de proceduri, investigaţii şi tratament ca urmare a numeroaselor cursuri şi instruiri efectuate în afara ţării.
Clinica Menta Life este un proiect drag nouă şi a apărut din dorinţa de a acoperi o plajă cât mai mare de pe piaţa serviciilor medicale de la noi din oraş, prin prisma faptului că sunt anumite lipsuri care nu pot fi acoperite prin oferta serviciilor de stat. Suntem adepţii tehnologiilor moderne şi aducem multă tehnologie în clinica noastră. Majoritatea sunt cu aplicabilitate pe partea psihiatrică, un lucru inovator pentru zona de nord-vest a ţării, probabil şi pentru România”, a punctat managerul clinicii dr. Cătălin Cismaş.

În clinica MentaLife sunt oferite servicii de bună calitate şi competente pe partea de psihiatrie, atât pentru copii cât şi pentru adulţi. Graţie unei echipe de medici psihiatri şi psihologi pot fi asigurate pacienţilor mai multe tipuri de psihoterapie: psihoterapie individuală, de grup, traumă. Aparatura, ca parte a terapiei pe partea de psihiatrie şi psihoterapie, a fost achiziţionată din SUA şi dispune de toate certificările care permit utilizarea ei în România.

Bolile psihice merg mână în mână cu bolile somatice

De asemenea, clinica oferă servicii de cardiologie (aritmologie, cardiologie intervenţională), reumatologie, la rândul lor dublate de tehnologie modernă. Pentru afecţiunile semnalate şi multe altele sunt folosite abordări noi de tratament, alternative terapeutice în concordanţă cu tendinţele actuale din afara ţării.
O parte din serviciile medicale oferite în prezent de clinică sunt decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, iar altele sunt în regim tarifar.

Încercăm să găsim răspuns la cât mai multe întrebări pe care pacienţii noştri ni le adresează din dorinţa de a depăşi impasul prin care trec şi de a avea o calitate a vieţii cât mai bună, cât mai apropiată nevoilor lor. Abordarea noastră încercăm să fie de bună calitate şi cât mai integrativă, ne raportăm la pacient în totul lui unitar nu numai la o afecţiune. Aşa cum se ştie fiecare afecţiune se întrepătrunde cu altă afecţiune. Inima pacientului nostru este cea mai importantă alături de starea psihică. Nu există stare de sănătate fără sănătate mintală, sănătatea somatică, într-un cuvânt, a întregului corp”, a spus managerul clinicii, dr. Cătălin Cismaş. Medicul precizează că orice senzaţie, stare de nelinişte, suspiciune de boală nu ar trebui tratate cu superficialitate, din contră, oamenii ar trebui să aibă curajul de a cere opinia specialistului. ”Dacă cerem ajutorul nu înseamnă că suntem slabi şi că oamenii ne vor judeca. Trebuie să ne concentrăm pe noi, pe problemele şi nevoile noastre”, a fost de părere dr. Cismaş.

Problemele cardiace rămân pe primul loc ca frecvenţă la nivel mondial urmate de bolile depresive. Studii recente estimează că în viitor fiecare om va ajunge să se confrunte de-a lungul vieţii cu cel puţin un episod depresiv de diferite intensităţi.

Stresul este una din cauzele care duce la apariţia a numeroase afecţiuni de natură cardiacă, boli autoimune sau psihice. ”Psihicul nostru se descarcă la un moment dat de toată această tensiune negativă. Pe primul loc sunt tulburările de anxietate, care la rândul lor, netratate se pot croniciza şi pot să apară episoade severe în evoluţia lor”, semnalează medicul.

Departamentul de cardiologie al Clinicii Menta Life se distinge prin utilizarea tehnologiilor de diagnostic și tratament de ultimă oră. Echipa de cardiologi experimentați implementează metode minim invazive, cum ar fi angioplastia, oferind pacienților recuperări rapide și un risc redus.

Focalizarea pe reabilitare cardiacă personalizată combină exercițiile fizice, dieta și educația pentru a promova o recuperare completă și prevenirea recidivelor. Povești de succes ale pacienților, cum ar fi cea a lui Ioan, evidențiază calitatea și impactul serviciilor oferite.

Colaborarea interdisciplinară cu alte specialități din clinică subliniază abordarea holistică a sănătății, vitală pentru tratamentul afecțiunilor conexe, precum diabetul sau hipertensiunea.

Prin educație continuă și participare la conferințe internaționale, echipa de cardiologie asigură aplicarea celor mai noi și eficiente practici în îngrijirea cardiacă.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with