Image 1
Image 2

CSM Satu Mare a bătut-o pe Sepsi în meciul trei al finalei

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Finala Ligii Naţionale de baschet feminin s-a mutat de luni la Satu Mare. CSM a reuşit să câştige meciul trei, iar asta înseamnă că ultimul act va continua marți în sala de sport LPS “Ecaterina Both” din reşedinţa judeţului Satu Mare.

Din primele secunde, cei doi antrenori le-au trimis pe parchet pe Cuic, Bright, Şolopova, Podar, Goss, respectiv Pasic, Orban, Părău, Tobin şi Gardner.

CSM Satu Mare a modificat prima tabela din sala LPS “Ecaterina Both”. Dar rapid, Tobin a restabilit egalitatea la 2. A venit răspunsul Claudiei Cuic, de la mare distanţă, cea care avea să anunţe dominaţia clubului de pe Someş. Echipa oaspete a încercat să se apropie, dar de fiecare dată Goss, Bright şi Podar au transformat scurtele aruncări. Prima perioadă a luat-o echipa lui Maikel Lopez, la o difernţă nesperat de mare. Carla Popescu a deschis sfertul al doilea, cu o aruncare de două puncte, după care Bright, aflată într-o zi mare, a aruncat şi transformat pentru trei puncte. CSM Satu Mare şi-a mărit avantajul, în minutul 14 fiind 33-13, după o reuşită a Claudiei Cuic. Sepsi nu a reuşit să fie periculoasă, iar la pauza mare, CSM conducea cu 46-27.
În startul sfertului trei, covăsnencele au punctat prin două coşuri din semicerc, prin Gardner şi Orban. Dar Goss, Bright, Podar şi-au îmbunătăţit statisticile individuale, iar scorul în minutul 26 era de 53-32. Diferenţa de 21 de puncte s-a menţinut însă şi înaintea ultimelor 10 minute. Doar o minune ar fi făcut ca sătmărencele să rateze victoria.

Dar în cele din urmă, meciul trei dintre CSM Satu Mare şi Sepsi Sfântu Gheorghe s-a încheiat cu scorul de 75-54, pe sferturi: 19-11, 27-16, 12-10, 17-17.

Au jucat:
CSM Satu Mare: Bright – 23p, 10 recuperări, Goss – 21p, Cuic – 8p, Şolopova – 7p, Podar – 7p, Popescu – 7p, Huţanu – 2p. Antrenor: Maikel Lopez.

Sepsi: Mandache – 12p, Tobin – 10p, Gardner – 10p, Pavlopoulou – 8p, Orban – 6p, Pasic – 3p, Ghizilă – 3p, Părău – 2p, Cătinean, Kelemen. Antrenor: Zoran Mikes.

Programul finalei:
Meciul 1: Sepsi – CSM Satu Mare 69-68
Meciul 2: Sepsi – CSM Satu Mare 73-50
Meciul 3: CSM Satu Mare – Sepsi 75-54
• 11 mai – CSM SM – Sepsi (ora 19:00)
• 14 mai – la Sfântu Gheorghe (dacă este necesar)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns