CSM Satu Mare întâlneşte sâmbătă SCM Zalău pe teren propriu

Scris de Constantin Demian, 04 septembrie 2021 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

În etapa a doua a Ligii 3 la fotbal, la Satu Mare vine SCM Zalău, echipă care, în sezonul trecut, a ratat la mustaţă promovarea în Liga 2. Dar zălăuanii au acelaşi obiectiv şi în acest sezon, debutul lor în campionat fiind unul în forţă, victorie cu 8-1, în deplasare, pe terenul echipei din Şomcuta Mare.

Drept urmare, echipa Clubului Sportiv Municipal Satu Mare va avea o misiune grea în încercarea ei de a câştiga acest meci. Dar şi gruparea sătmăreană s-a întărit în această vară după ce a transferat mai mulţi jucători de valoare şi a arătat o bună formă sportivă în meciul de debut chiar dacă a pierdut la Oradea, 1-2 în faţa lui CAO.
Antrenorul Zoltan Ritli ne-a declarat că a pregătit cu atenţie meciul şi că în tabăra echipei domneşte optimismul şi încrederea. Păcat doar că nu va putea conta nici în acest meci pe Florin Mureşan în timp ce Kevin Barth, Raul Ritli şi Schwarckopf se resimt după accidentări mai vechi.

Formaţiile probabile:
CSM Satu Mare: Al. Cadar – M. Neyiki, Vădan, R. Ritli, Ionescu, Dobrai, Schwarckopf, T. Moldovan, Ziman, Stajici, G. Cădar, Zsiga.
SCM Zalău: Şugar – Şumlea, Moisi, Berci, Dulap, Meşter, Calugher, Onicaş, Gorovei, Sergiu Jurj, Negruţ.

Partida dintre CSM Satu Mare şi SCM Zalău se va disputa pe stadionul “Olimpia-Daniel Prodan”, cu începere de la ora 17:00.

Spectatorii vor putea intra la meci doar în baza unui certificat de vaccinare sau a unui test rapid negativ la COVID19.

Meciurile etapei:
• CSM Satu Mare – SCM Zalău
• Sportul Şimleu – Progresul Şomcuta
• CS Minaur BM – Luceafărul Oradea
• Lotus Felis – Someşul Dej
• CAO Oradea – CFR Cluj 2

CLASAMENT Seria 10
1. SCM Zalău 1 1 0 0 8-1 3
2. Minaur BM 1 1 0 0 3-1 3
3. CFR Cluj II 1 1 0 0 2-0 3
4. CA Oradea 1 1 0 0 2-1 3
5. Luceafărul Oradea 1 0 1 0 1-1 1
6. Şimleu Silvaniei 1 0 1 0 1-1 1
7. CSM Satu Mare 1 0 0 1 1-2 0
8. Someşul Dej 1 0 0 1 1-3 0
9. Lotus Băile Felix 1 0 0 1 0-2 0
10. Şomcuta Mare 1 0 0 1 1-8 0

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517

  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517