Image 1
Image 2

Cornurile pentru elevii sătmăreni vin din Baia Sprie iar laptele din Covasna, dar produs la o fabrică din Vaslui

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Copii de la Scoala Moisil cu lapte-corn

32.386 de preşcolari şi elevi până în clasa a VIII-a, din judeţul Satu Mare, vor avea asigurate, şi în anul şcolar 2022-2023, laptele, cornul, merele şi biscuiţii asigurate de Minister, prin Consiliul Judeţean Satu Mare. CJSM a semnat acordurile cadru în data de 14 septembrie, astfel încât toţi elevii care au dreptul să primească aceste alimente, să poată beneficia de ele chiar de la începutul şcolii.

Din păcate, situaţia nu stă chiar aşa în toate localităţile judeţului Satu Mare. Unul dintre distribuitorii pentru două loturi cu corn nu a fost de acord cu noile tarife, mărite de către Guvern. Fiind un livrator din alt judeţ, a considerat că nu îşi va scoate distribuţia pe Satu Mare, astfel că a renunţat. Acum, pe cele două loturi, din totalul de 12, reprezentanţii Consiliului Judeţean Satu Mare vor fi nevoiţi să reorganizeze licitaţia strict pentru corn. Lapte şi mere vor primi copiii şi pe cele două loturi, în zona Carei şi Tăşnad.
Informaţia a fost confirmată de reprezentanţii Consiliului Judeţean Satu Mare, printr-o informare scrisă.
“Distribuţia acestor produse în şcolile şi grădiniţele din judeţ se face pe 12 loturi. Din cele 12 loturi, distribuţia a 2 loturi de produse de panificaţie, în zona Carei şi Tăşnad, va suferi o amânare, ca urmare a refuzului vechilor distribuitori de a semna contractele cu preţurile reactualizate, considerând că noile sume stabilite nu acoperă costurile de producţie şi distribuţie a acestor produse. Ca urmare a acestui fapt, Consiliul Judeţean Satu Mare va relua procedura de licitaţie pentru distribuţia cornurilor şi biscuiţilor pentru cele 2 loturi din zona Carei şi Tăşnad.
În anul şcolar 2022-2023 copiii vor beneficia de lapte, corn, mere şi biscuiţi”, se arată în informarea făcută de către Biroul de presă al Consiliului Judeţean Satu Mare.

Directorul Claudiu Mondici spune că cea mai mare trecere o are laptele

Laptele şi cornul au ajuns la copii încă din data de 19 septembrie 2022, urmând ca şi celelalte produse alimentare să fie disponibile, fiind vorba despre mere şi biscuiţi. Claudiu Mondici, directorul general al Şcolii Gimnaziale Grigore Moisil, a declarat că, de departe, cel mai apreciat produs asigurat prin Consiliul Judeţean Satu Mare, este laptele.
Cornurile pentru elevii de până în clasa a VIII-a din judeţul Satu Mare vin din Baia Sprie, iar produsele lactate ajung la noi tocmai din Covasna, după cum a mai menţionat Claudiu Mondici.
“Din 19 septembrie a început distribuirea produselor de panificaţie şi a laptelui, pentru toţi cei 859 de copii de la Şcoala Grigore Moisil, dar din câte ştiu, în tot judeţul a început această distribuţie.
În zilele de luni, marţi şi miercuri, copiii primesc lapte şi corn, iar în zilele de joi şi vineri, mere şi biscuiţi.
La noi în unitate, pentru clasele pregătitoare I şi a II-a, aceste produse sunt duse din locul de depozitare în sala de clasă de către domnul administrator, iar clasele a III-a şi a VIII-a, îşi duc singure, prin elevii de servici, pe care trebuie să-i responsabilizăm şi ridică aceste produse de la domnul administrator şi le duc în sala de clasă, urmând a fi distribuite către colegi. (…)
Cornul vine de la Baia Sprie, iar laptele de la Covasna. Din ceea ce au spus copiii, sunt foarte gustoase. În special, laptele este cel îndrăgit de copii”, a precizat directorul Claudiu Mondici pentru Informaţia Zilei şi Informaţia TV, după primele două zile în care elevii au primit corn şi lapte finanţate de Minister.

3 firme implicate în distribuţia laptelui

Pe de altă parte, am aflat că laptele împărţit copiilor din zona Satu Mare (lotul 5) este produs de o fabrică din Vaslui, Vio Lactate. SC ILVAS SA Vaslui a luat fiinţă prin preluarea patrimoniului fostei Intreprinderi de Industrializare a Laptelui, construită în anul 1971. Firma care a câştigat licitaţia organizată de Consiliul Judeţean Satu Mare este SC Agro Pan Star SRL din satul Sâncraiu, comuna Ilieni, judeţul Covasna. Valoarea totală a contractului a fost de 1,368 milioane lei, fără TVA, iar preţul stabilit pentru o cutie de lapte de 200 ml a fost de 0,80 lei.
Conform contractului, laptele trebuie să aibă conţinut minim de proteine de 3,2% şi minim 1,8% grăsime. Firma SC Agro Pan Star SRL are ca obiect principal de activitate comerţul cu ridicata al produselor lactate, ouălor, uleiurilor şi grăsimilor comestibile. Potrivit site-ului termene.ro, cifra de afaceri a SC Agro Pan Star SRL a fost de 5.785.635 lei în anul 2021, cu un profit de 172.361 RON, după 20 ani de activitate, dar are un singur angajat. Firma are puncte de lucru în Bucureşti, Sfântu Gheorghe şi Satu Mare.
Însă transportul lactatelor este realizat de o firmă din Satu Mare, Prompt Time Angelic SRL, cu obiect de activitate transport de mărfuri. Potrivit site-ului totalfirme.ro, firma a fost înfiinţată în 15 ianuarie 2021, are un singur angajat, o cifră de afaceri pe 2021 de 192.016 lei şi un profit de 132.803 lei.
Referitor la acest aspect, am primit şi o poziţie oficială a Consiliului Judeţean Satu Mare, care spune că firma din Covasna a câştigat licitaţia organizată pe SEAP, îndeplinind toate cerinţele.
“Distribuţia laptelui UHT, destinat copiilor preşcolari şi elevilor până în clasa a VIII-a din judeţul Satu Mare, se realizează prin intermediul firmei SC Agro Pan Star SRL din Covasna, care a câştigat licitaţia în urma procedurii de achiziţie publică derulată în anul 2020.
În conformitate cu normele actuale, în cadrul unei proceduri de achiziţie publică, un ofertant poate participa în diverse calităţi< poate fi producătorul/ procesatorul produselor ofertate, sau poate fi intermediarul aflat între producător/ procesator şi consumator.
În anul 2020, Consiliul Judeţean Satu Mare a semnat cu firma Agro Pan Star acordul-cadru pentru distribuirea laptelui în toate unităţile de învăţământ din judeţul Satu Mare, pe o perioadă de trei ani. La începutul fiecărui an şcolar se semnează un contract subsecvent acordului-cadru, în urma căruia firma care a câştigat licitaţia livrează acest produs.”
Au consemnat Mirela Filimon, Mihai Sălceanu

1 comentariu

Lasă un răspuns

Connect with