Cîţu: PNRR va susţine creşterea economică, dar şi reformele

Premierul Florin Cîţu a declarat că România va depune un Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă  şi susţine că vrea să fie aprobat din momentul în care este depus.

„Am avut astăzi o şedinţă importantă, la finalul căreia am avut discuţii şi am făcut un sumar al vizitei la Bruxelles, referitor la PNRR şi obiectivele pentru miniştri în următoarele câteva săptămâni, pentru a ne asigura că avem cel mai bun PNRR, care să fie aprobat la Comisia Europeană. Despre ce s-a discutat la Bruxelles< în primul rând, am fost acolo ca să ne asigurăm că suntem pe drumul cel bun cu PNRR, vreau să fie un program care să fie aprobat în momentul în care este depus şi am prezentat Comisiei Europene obiectivele noastre în ceea ce priveşte reforma, obiectivele noastre în ceea ce priveşte economia şi modul în care PNRR va susţine, în următoare perioadă, creşterea economică, dar şi reformele. Acest ”concept paper” a fost foarte bine primit de Comisia Europeană. Aţi văzut şi dumneavoastră şi remarca doamnei preşedinte Ursula von der Leyen, care a spus foarte clar că România face progrese în ceea ce priveşte reformele, (remarca n. r.) este pe baza acestui document, dar şi pe ceea ce ne-am asigurat.

Am asigurat-o pe doamna preşedinte că acesta este guvernul care va face reforme, în perioada următoare şi, de aceea, avem nevoie şi de un PNRR care să susţină partea de reforme.” a declarat premierul Florin Cîţu după şedinţa de guvern.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517

  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517