Image 1
Image 2

Cîțu: Nu se propune nicio scădere de venituri în sectorul public

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Premierul Florin Cîțu le-a mulțumit miniștrilor din USR PLUS pentru că au participat la ședința de guvern.

“În primul rând, vreau să le mulțumesc colegilor pentru că au venit la ședința de guvern și au înțeles – după ce au spus că nu vin la ședința de guvern -,  că e mai important să avem grijă de treburile României în acest moment<  trecem printr-o pandemie, România trece printr-o perioadă dificilă și e important ca toți să fim aici, pentru români.” a declarat premierul Cîțu după ședința de guvern.

Șeful Executivului a prezentat actele normative adoptate.  

“În ședință de guvern de astăzi, așa cum am anunțat, au fost aprobate câteva acte normative importante, am să menționez câteva dintre ele, dar, la început, aș vrea să demontez o informație falsă apărută în spațiul public< memorandumul propus și aprobat de Ministerul Muncii nu propune nicio reducere de venituri în sectorul bugetar, ca să fie foarte clar. Nu se propune nicio scădere de venituri în sectorul public, prin acest memorandum. Deci, trebuie demontată din start această informație.

Alte acte normative aprobate. Era nevoie de ordonanță de urgență pentru planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia. Este un plan de restructurare aprobat de Comisia Europeană, pentru cumpărarea certificatelor verzi. Dacă acestea nu erau cumpărate, ar fi fost probleme acolo;  am găsit și un mecanism de finanțare, a trecut și această ordonanță. În același timp, era foarte important să aprobăm memorandumul care stă la baza semnării celui de-al patrulea formular de comandă de vaccin împotriva COVID-19, produs de compania BioNTech-Pfizer, pentru o cantitate de 4,2 milioane de doze opționale de vaccin. Am aprobat și acest memorandum. Prin acest memorandum, 300.000 de doze vin mai repede în România; sunt doze care vin deja din trimestrul II al anului 2021. Și, în același timp, am mai avut pe ordinea de zi modificările la Legea 55, proiectul de lege care merge în Parlamentul României. Este vorba de acea prevedere prin care operatorii economici care nu respectă legislația în vigoare – știți foarte bine despre cine este vorba – pot să fie închiși, pe o perioadă scurtă la început și, după aceea, pe o perioadă mai lungă. Este nevoie de efortul tuturor în această perioadă.” a mai spus Cîțu. 

Premierul Florin Cîțu a mai anunțat că în următoarele zile România ar putea avea 1.600 de paturi în secțiile de Terapie Intensivă.

“Tot astăzi, în prima parte a zilei, am avut o întâlnire online cu toți directorii de DSP din România. Am avut discuția despre terapie intensivă, despre numărul paturilor din terapie intensivă, și am spus foarte clar că da, ținta pe termen scurt era de 1.600 de paturi> în același timp, este clar că, în perioada următoare, în următoarele două săptămâni, este nevoie de un efort suplimentar. Sunt alături de toate DSP-urile din România, le-am îndemnat să meargă, să caute, să vorbească în spitale, să vadă unde putem să găsim spații.” a adăugat el.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with