Image 1
Image 2

Cîțu: A fost aprobat programul IMM Invest

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Florin Citu

Guvernul a aprobat, miercuri, 10 martie, prelungirea programului IMM Invest pentru 2021, care include şi programul Agro Invest destinat fermierilor, cu un plafon de un miliard de lei, a anunțat premierul Florin Cîțu.

“În şedinţa de Guvern de astăzi a fost aprobat programul IMM Invest, prelungirea pentru 2021, care include şi Programul Agro Invest, destinat fermierilor. Anul trecut, când am implementat IMM Invest, au fost mai multe probleme şi am văzut nevoia de a crea un program special pentru fermieri, un program cu un plafon de 1 miliard de lei. Înţeleg că deja, suma este aproape solicitată deja şi dacă este un program de succes, aşa cum a fost şi IMM Invest, vom avea grijă să suplimentăm suma. În acelaşi timp, a fost aprobat şi proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru IMM Factor, la fel, un plafon de 1 miliard de lei, două ordonanţe de urgenţă aşteptate foarte mult de mediul de afaceri, anul trecut, acestea au susţinut economia şi rezultatele bune pe care le-am avut în economie anul trecut, cu cea mai mare creştere economică din trimestrul IV din UE, cu menţinerea locurilor de muncă. Acestea au fost rezultatele şi acestor programe pe care le-am implementat anul trecut, pe care le prelungim. Tot în şedinţa de guvern de astăzi a fost aprobat proiectul de lege care ratifică acordurile dintre Guvernul României şi Guvernul SUA privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă. Acest proiect de lege merge în Parlamentul României în procedură de urgenţă. Bineînţeles că au mai fost aprobate şi numiri de prefecţi, Bucureştiul are un prefect, mâine cred că va depune jurământul.” a declarat premierul Florin Cîțu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with