Image 1
Image 2

Ce prețuri se regăsesc la legume în piața din Carei?

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Ultimul sfârşit de săptămână al lunii noiembrie a fost cel în care, iarna a încercat să-şi facă simţită prezenţa prin puţinii fulgi de nea căzuţi în tot judeţul. A fost în fapt prima zăpadă, care a luat prin surprindere în acest an atât legumicultorii, cât şi cumpărătorii.

Unde mai punem faptul că vânzarea legumelor şi a fructelor, potrivit reglementărilor în vigoare, se face exclusiv în spaţii deschise, uneori chiar sub cerul liber.

În dorinţa de a vă informa cu privire la evoluţia preţurilor la legume şi fructe proaspete în acest început de iarnă, am descins în Piaţa agroalimentară din municipiul Carei. Demersul nostru este justificat prin faptul că în zonă sunt numeroşi legumicultori precum cei din Pişcolt, Tiream, ca să dăm doar două exemple.

Pe o vreme mai puţin prietenoasă, umedă, cu fulguieli, am remarcat reducerea numărului celor care au ieşit să-şi vândă excedentul de legume şi fructe înainte de a se instala îngheţul. În acest fel au căutat să evite degradarea produselor sensibile la temperaturi negative. Comparativ cu alte sfârşituri de săptămână, în cel la care facem acum referire, a fost relativ scăzut şi  numărul cumpărătorilor din Piaţa agroalimentară Carei. Iată oferta legumicultorilor şi preţurile de comercializare a legumelor şi a fructelor proaspete: varza albă căpăţână şi tăiată 1 – 1,5 lei/kilogram; conopidă 2 – 5 lei/kilogram; cartofi 1 – 2 lei/kilogram, în funcţie de mărime şi culoare; pătrunjel 5 – 7 lei/kilogram; păstârnac  5 lei/kilogram; morcovi 2 – 4 lei/kilogram, în funcţie de mărime; ţelină 1,5 – 4 lei bucata, în funcţie de mărime; gulii 2 – 5 lei bucata; ceapă albă 1,5 – 2 lei kilogramul; usturoi 18 – 25 de lei/kilogram; dovleac plăcintar 1- 2 lei bucata, curăţat şi numai bun de copt/fiert; fasole uscată 10 -12 lei litrul; sfeclă roşie 1 – 2 lei/kilogram; hrean 10 – 17 lei/kilogram; mere 3 – 5 lei/kilogram;prune şi struguri 6 lei/kilogram; sâmburi de nucă 25 – 30 de lei/kilogram; miere de albine 10 – 20 de lei borcanul, în funcţie de gramaj. Kilogramul este pe la 35 – 45 de lei. Tot mai mică este oferta de ardei, care se ofereau la 3 – 5 lei kilogramul.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns