Image 1
Image 2

Câteva concluzii preliminare după o campanie relativ calmă

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Pentru ziare, vineri este ultima zi de campanie electorală. Pentru posturile de televiziune ultima zi este joi. Cu toate acestea, candidații nu vor putea sta liniștiți.

Nu-i oprește nimeni să se plimbe prin teritoriu. Evident fără să împartă materiale de propagandă.

Pe ultima sută de metri ajută și simpla prezență, un salut în stânga, altul în dreapta. Pe ascuns, se pot strânge și câteva mâini de alegători. Însă aceștia trebuie să știe că imediat ce dau mâna politicienii se dau cu spirt. Ca să nu se infecteze sau să ducă virusul mai departe. Este o măsură de prevedere, care nu strică nici alegătorilor, nici celor ce așteaptă să fie aleși.

Deși mai sunt câteva zile până la scrutinul de duminică se pot trage câteva concluzii preliminare. În primul rând, campania nu a fost atât de dură pe cât se anunța. Nu au apărut nici mari dezvăluiri despre candidații implicați în alegeri. Acuzațiile aduse candidatului PNL-USR-PLUS pentru primăria generală a Capitalei a fost mai mult un foc de paie. Nicușor Dan a scăpat relativ ușor de acuzații.

Nici Gabriela Firea nu s-a lăsat prinsă în capcanele întinse de contracandidați.

  În țară, scandalurile au fost izolate și nesemnificative la nivel național. Ecranele televizoarelor nu au explodat în timpul dezbaterilor electorale. Încercări de compromitere, mai ales a primarilor în funcții, au fost. Ele au trecut, în general, neobservate.

Electoratul, preocupat de alte probleme, printre care teama de infectare cu Covid 19, ocupă primul loc, nu s-a arătat interesat de scandaluri.

Mai degrabă se poate spune că în această campanie s-a acordat mai multă atenție programelor, proiectelor propuse, decât marilor dezvăluri.

Este un pas înainte. Să vedem dacă se va menține același nivel de civilizație și în campania pentru parlament.

Alegerile parlamentare au altă miză. Primarii, președinții de consilii, dar și alegătorii au ajuns la concluzia că merită investit efort pentru a intra în grațiile partidelor despre care se presupune că are cele mai mari șanse de a ajunge la guvernare după alegerile de peste două luni.

PNL, în frunte cu președintele Klaus Iohannis, a mizat  că va obține mai multe voturi anunțând că va guverna în următorii ani. Luni vom afla cu ce rezultate s-au ales.

Deși candidează pe liste separate și este în adversitate față de PNL, partidul lui Traian Băsescu a lăsat să se înțeleagă că va intra la guvernare și deci merită votați candidații săi.

În aceeași direcție a mers și UDMR. Aproape că nu există niciun dubiu că după parlamentare va intra la guvernare. Evident, pentru că primarii și președinții de consilii UDMR vor avea mai multe avantaje decât dezavantaje. Prin această tactică și-a atras și românii.

USR-PLUS a avut o oarecare dificultate în a spune sus și tare că va intra la guvernare după alegerile parlamentare. Poziționându-se împotriva PNL, și-a făcut socoteală că pot obține rezultate mai mari. Cele două partide, care în fapt pare să fie unul singur, are ambiția de a egala sau chiar depăși PNL. Din această cauză ezită să abordeze guvernarea viitoare. Practic, face opoziție, sau, să zicem, semi-opoziție.

Marea întrebare, marea dezbatere a acestor alegeri se învârte în jurul PSD. Ce va face acest partid? Conform scorului obținut va mai fi cel mai mare partid după aceste alegeri? Cu ce se va alege în urma campaniei prin care a cerut insistent majorarea pensiilor cu 40%?

Alături de ALDE, a și votat în parlament majorarea promisă. Această majorare, cu mult peste posibilitățile economiei, este o piatră de moară legată de picioarele viitorului guvern.

Este posibil să nu influențeze în mod determinant votul de duminică? Este posibil ca pensionarii să spună “mulțumesc PSD, dar votăm alt partid”?  Este posibil orice.

Electoratul este marele necunoscut al tuturor alegerilor. O întâmplare aparent nevinovată, un eveniment apărut peste noapte, poate crea o emoție care să schimbe direcția așteptată a votului. 

Luni, după numărarea voturilor, vom afla cum gândește cu adevărat electoratul.