Asculta acest articolTemele importante, proiectele uriaşe, nu par să atragă foarte mult atenţia opiniei publice din România. Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, concretizat în multe miliarde de euro alocaţi de Comisia Europeană, a fost bătut la capitolul popularitate de demiterea ministrului Voiculescu.
Este adevărat că nici guvernul nu s-a prea omorât cu explicaţiile pe marginea acestui PNRR. La începutul pandemiei preşedintele Iohannis a făcut mai multe drumuri la Bruxelles, venind de fiecare dată cu veşti bune. Adică anunţând că România va primi peste 80 de miliarde de euro pentru redresarea economiei afectată de pandemie.
Când totul părea gata, Comisia Europeană respinge proiectul înaintat de România. Nu este singura ţară căreia i s-a cerut să refacă PNRR-ul.
Evident, opoziţia jubilează. Puterea dă explicaţii. S-ar părea că România a alocat un procent prea mare pentru infrastructură. În concepţia Comisiei Europene ajutoarele se acordă pentru redresarea economiei în ansamblu, nu pentru autostrăzi. A fost refuzată şi suma cerută pentru realizarea unui sistem de irigaţii.
Nu din cauza pandemiei România nu a reuşit să-şi rezolve problema autostrăzilor, nici a sistemului de irigaţii. Aceste lucruri puteau fi făcute prin alte proiecte europene. Nu s-au făcut, să fim sănătoşi.
Pentru ce anume sunt alocate miliarde de euro pentru toate ţările din Uniunea Europeană, nu este foarte clar. În primul rând nu a fost destul de explicit ministrul fondurilor europne. Ministerul Investiţiilor şi Fondurilor Europene este condus de Cristian Ghinea. În timpul guvernului Orban acest important minister, dar totodată prea discret, a fost condus de un ministru PNL, iar după alegeri portofoliul a fost obţinut de USR-PLUS.
Despre oamenii care lucrează în acest minister noul ministru spune că sunt buni profesionişti, dar că sunt şi angajaţi pe pile, pe criterii politice. Probabil că are dreptate. Acelaşi lucru se întâlneşte în toate ministerele, în toate instituţiile. Fiecare nou director are obligaţia politică faţă de partidul său să angajeze nişte persoane care au muncit pentru partid. Cum nu-i poate da afară pe angajaţii pe care-i găseşte în instituţie, măreşte organigrama. Dar acesta este un lucru cu care lumea deja s-a obişnuit.
Ministrul Ghinea are dreptate când spune că a găsit în minister oameni angajaţi pe pile, însă nu din cauza acestora a fost retrimis pentru refacere Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Aici cred că este vorba despre o diferenţă uriaşă între concepţia Comisiei Europene despre ce înseamnă redresare şi rezilienţă şi concepţia guvernului român.
Bănuim că linia generală a planului naţional a fost trasată de preşedintele ţării şi de primul ministru, desigur fiind implicaţi liderii partidelor din coaliţia de guvernare.
Nu este pentru prima oară când planurile guvernului României nu coincid cu proiecţiile birocraţilor de la Bruxelles.
Există în rândul populaţiei opinia că în spatele proiectelor europene se află interese financiare uriaşe. Polonia a făcut o socoteală şi a descoperit că pentru fiecare euro primit de la UE ţara cheltuie 2 euro. Adică fodurile vin, iar profitul se reîntoarce de unde a venit, prin intermediul multinaţionalelor. Adică ni se dă cu o mână şi ni se ia cu două. De aici creşterea constantă a euroscepticismului. Cu toate neajunsurile, datorate birocraţiei bruxelleze, România are nevoie de fondurile europene.
Asupra acestui punct au căzut de acord toate partidele, toate guvernele. Că nu s-a reuşit accesarea fondurilor alocate este o altă discuţie, una interminabilă.
Încă de la apariţia pandemiei, cu ochii la miliardele promise de UE, s-a spus că pentru România s-a ivit o ocazie de a se sincroniza cu ţările mai dezvoltate. Nu trebuie să trecem cu vederea acest lucru.
Într-adevăr, România se poate folosi de această oportunitate. O va face? Totul depinde de acest guvern de coaliţie, care în urmă cu o săptămână ne-a arătat că nu este tocmai atât de serios pe cât vrea să pară.
Populaţia este gata să le ierte politicienilor multe greşeli, însă vrea să ştie un singur lucru< când vin banii europeni?
În rest, nu sunt decât vorbe goale.
