Image 1
Image 2

Burse pentru liceenii pasionați de antreprenoriat

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

The Entrepreneurship Academy – singura facultate antreprenorială din România – suplimentează anul acesta bursele pe care le pot accesa elevii de liceu care vor să învețe despre afaceri. Elevii pasionați de antreprenoriat au trei modalități principale de finanțare: burse, credite de studiu și sponsorizări, pe care le pot atrage individual.

Pentru anul universitar 2021-2022, valoarea totală a burselor se ridică la 500.000 de euro și reprezintă un real sprijin pentru viitorii studenți care învață, din prima zi de școală, cum să își construiască și să își dezvolte un business. Bursele de Performanță pot fi accesate de olimpici cu rezultate academice de top la nivel național sau internațional sau de sportivi premianți, de liceeni cu inițiative antreprenoriale și de tineri care conduc proiecte în organizații non-guvernamentale. Bursele de Solidaritate se adresează acelor tineri ambițioși care vor să facă performanță, dar care provin din familii cu o situație financiară precară. Bursele de Diversitate se adresează tinerilor din mai multe județe, între care se află și Maramureșul, și pot fi accesate de aplicanții cu cele mai bune rezultate în procesul de admitere EA, din județul lor. Mai multe detalii se găsesc pe site-ul facultății (www.entrepreneurship-academy.ro), iar înscrierile se pot face online, în formularul de admitere.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns