Britney Spears, strigăt disperat împotriva tutelei

În cadrul unei audieri la un tribunal din Los Angeles care a avut loc la finalul lunii iunie, Britney Spears a declarat că tatăl ei o controlează „100.000% şi îi place să facă asta”, cerând terminarea tutelei instituite în 2008.

„Sunt traumatizată. Îmi vreau viaţa înapoi”, a declarat Britney Spears în cadrul audierii online.

Jamies Spears, tatăl solistei, este tutorele acesteia în urma unei decizii judecătoreşti din 2008, controlând toate aspectele care ţin de viaţa personală şi profesională a fiicei sale.
Ordinul a fost instituit în contextul îngrijorărilor avute cu privire la starea de sănătate mintală.

„Vreau terminarea acestei tutele fără să fiu evaluată”, a mai spus solista, adăugând că relaţia cu tatăl ei este „abuzivă”.

„Această tutelă îmi face mai mult rău decât bine. Merit să am o viaţă, am muncit toată viaţa mea. Merit să am o pauză de doi, trei ani”, a declarat Britney Spears.

Cântăreaţă, în vârstă de 39 de ani, a mai spus că vrea să se căsătorească cu partenerul ei şi să aibă un copil, dar tutela n-o lasă să ia aceste decizii.

“Această tutelă este abuzivă. Vreau să mă căsătoresc cu iubitul meu şi să fac un copil cu el, dar nu mi se dă voie. Am fost forţată să port sterilet ca să nu mai fac copii”, a dezvăluit, printre altele, Spears în mărturia ei de 25 de minute.

Britney a mai declarat că se simte ca o sclavă a tatălui său, care a pus posesia pe toate veniturile ei şi care a fost de acord ca doctorii să o treacă pe o medicaţie puternică, care includea pastile pe bază de litiu, una care o făcea să se simtă ca şi cum ar fi beată. Abuzul a continuat şi acum trei ani, când vedeta a fost internată într-o clinică pentru boli psihice şi a fost nevoită să stea pe un scaun timp de zece ore pe zi, o perioadă de o săptămână.

Instituţia tutelei este utilizată în sistemul judiciar american în cazul persoanelor care nu pot să ia decizii pe cont propriu, precum cele care suferă de demenţă ori alte boli psihice.
Tutela instituită în cazul lui Britney Spears are două părţi distincte – controlul aspectelor financiare ale solistei şi controlul asupra deciziilor ei personale.

Cântăreaţa nu are acces la bani şi alte bunuri materiale din 2008, avocaţii lui Jamie Spears, tatăl solistei, spunând că întreaga avere a solistei a fost administrată exemplar de către acesta.

Tutela a fost instituită în 2008 după ce Britney Spears a început să aibă un comportament tot mai chestionabil în urma divorţului de Kevin Federline şi a procesului privind custodia asupra celor doi copii ai cuplului.

Cântăreaţa a fost constant pe prima pagină a presei de scandal din Statele Unite, fiind implicată în mai multe incidente şi internată de două ori în spital.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517

  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517