Borleşti: Un pompier în concediu a salvat o femeie rănită

Scris de Mihai Sălceanu, 29 iulie 2020 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

O calitate care stă la baza carierei de pompier este spiritul civic, spun cei de la ISU Satu Mare.

Plin de ambiţie şi devotament, printre mulţi alţi salvatori ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,, Someş “ al judeţului Satu Mare, regăsim spiritul civic în personalitatea morală fermă a sergentului major Şimon Ovidiu, care ieri, aflandu-se în perioada concediului de odihnă şi îndreptându-se către localitatea Gherla din Judeţul Cluj, în jurul orei 11:20, în timp ce conducea a observat o persoană căzută pe partea carosabilă pe raza localităţii Borleşti.

Ovidiu a scos trusa de prim ajutor din autoturismul său şi s-a îndreptat către victimă, în timp ce evalua starea acesteia şi-a anunţat colegii, prin apel la numărul unic 112, despre eveniment.

După ce a efectuat evaluarea primara a femeii, care prezenta mai multe plăgi şi contuzii la nivelul capului, toracelui şi a braţului stâng, ajutându-se de materialele de prim ajutor din trusa medicală, a efectuat toaleta plăgilor şi pansarea acestora, imobilizarea coloanei cervicale şi a membrului superior afectat.

Până la sosirea paramedicilor, salvatorul a supravegheat si dialogat permanent cu victima, îngrijindu-se ca starea de sanatate a acesteia să nu se agraveze.

“Pentru noi, Ovidiu este eroul zilei!”, transmite într-un comunicat, ISU Satu Mare.Cu acest prilej, îl felicităm şi noi pe sergentul major Şimon Ovidiu.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517