Image 1
Image 2

Biserică din Paris, târnosită în prezenţa a peste 70 de preoţi şi 3000 de credincioşi

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Duminică, 30 ianuarie 2022, de sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi” din Courneuve, Paris, la primul ei hram, după târnosirea care a avut loc cu o zi înainte, pe 29 ianuarie 2022. Sfânta Liturghie de hram a fost oficiată în sobor de arhierei, alături de Întâistătătorul locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, la invitaţia Înaltpreasfinţiei Sale, şi împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei, ne informează Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”.

Soborul a fost alcătuit din peste 20 de preoţi şi diaconi din cadrul Arhiepiscopiei şi mulţi oaspeţi. Din Eparhia Maramureşului şi Sătmarului au slujit Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarhul mănăstirilor şi schiturilor şi stareţul Mănăstirii Rohia, Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic şi misionar şi mare eclesiarh al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Pr. Adrian Mihali, consilier administrativ, Pr. Andrei Emil Pop, inspector eparhial, Pr. Florin Stan, protopopul Lăpuşului, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Anastasios” din Târgu Mureş, dirijat de Dr. Ioachim Iustinian Simion, medic neurochirurg, iar la priceasnă a cântat şi Arhid. Vlad Verdeş. Rostirea duhovnicească a aparţinut Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin, care s-a referit pe larg în cuvântul său la lumina Evangheliilor citite în această zi de sărbătoare, a praznicului şi a Sfinţilor Trei Ierarhi.

Între credincioşii s-au aflat domnul arhitect Dorel Cordoş din Sighetu Marmaţiei, după ale cărui planuri a fost transformată în biserică, hala industrială, după cumpărareş Dr. Ing. Gelu Zaharia din Baia Mare, inginerul calculului de rezistenţă, după care a fost ridicat sfântul locaş, maica stavroforă Filofteia Oltean, stareţa Mănăstirii Bârsana, şi alţi invitaţi din afara Arhiepiscopiei.

Slujba de târnosire a fost oficiată în limbile română şi franceză, în prezenţa a peste 3000 de credincioşi, unii veniţi de la circa 2.000 km distanţă şi a respectat toate canoanele unei târnosiri de biserică ortodoxă, soborul preoţilor fiind de peste 70 . Documentul de Sfinţire a fost redactat, separat, în două limbi, română şi franceză şi introdus în două tuburi de inox diferite. 

Biserica Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi” a fost amenajată într-o hală de arhitectul Dorel Cordoş, cumpărată de preotul paroh împreună cu credincioşii parohiei şi alţi binevoitori, iar proiectarea structurii de rezistenţă a fost concepută de Dr. Ing. Gelu Zaharia, prezent şi el la slujba de târnosire. Chiar dacă în exterior clădirea nu arată ca o biserică, interiorul respectă toate exigenţele unui interior de biserică, inclusiv spaţiul şi erminia planului iconografic, prin pictura realizată într-o manieră aparte.

Biserica a primit, pe lângă hramul „Sfinţii Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur” şi „Acoperământul Maicii Domnului”, prăznuit la 1 octombrie.

Părintele Mircea Filip a fost distins de Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Iosif cu cea mai înaltă distincţie mitropolitană „Crucea Mitropoliei Europei Occidentale şi Meridionale”, iar doamna preoteasă Iulia Filip a primit Gramata Mitropolitană.

La rândul său, Părintele Mircea Filip a dăruit tuturor ierarhilor prezenţi câte o bederniţă cu Sfinţii Trei Ierarhi, Înaltpreasfinţitului Părinte Iosif al Europei Centrale şi Meridionale dăruindu-i, în plus, şi o frumoasă icoană pictată pe piatră cu Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with