Image 1
Image 2

Benny Andersson, compozitorul trupei ABBA, va lansa un album solo pentru pian

Benny Andersson
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Benny Andersson
Benny Andersson

Benny Andersson, unul din membrii fostei trupe suedeze pop ABBA, şi principalul compozitor al formaţiei, a anunţat lansarea albumului solo pentru pian, ‘Piano’, ce va conţine şi hit-ul ‘Thank You For The Music’, conform contactmusic.net.

Compozitorul trupei suedeze se pregăteşte să lanseze albumul ‘Piano’ la casa de discuri clasică Deutsche Grammophon, pe 29 septembrie, ce va cuprinde versiuni pentru pian ale cântecelor ABBA, precum ‘Thank You For The Music’, dar şi alte melodii din cariera sa de peste 40 de ani, înregistrări de cântece suedeze, dar şi musicalul Chess. Este vorba de celde-al 21-lea său album.

Creatorul hitului ‘Dancing Queen’ a declarat că simte că îşi spune povestea prin intermediul cântecelor pe care le-a selectat pentru acest album.

Benny a declarat: ”În procesul înregistrării acestui album, mi-am dat seama că melodiile pe care le-am ales să le interpretez fac parte din mine. În încercarea de a ajunge la miezul lor, mi-am dat seama că cu cât le interpretez, cu atât mă simt mai aproape de muzică, indiferent că a fost creată în urmă cu 40 de ani. Într-un fel ciudat, mă simt ca şi cum îmi cânt amintirile.”

Benny a declarat că a fost încântat de faptul că fiecare cântec a dezvolat noi sunete şi noi semnificaţii deşi este interpretat doar instrumental: ”A fost foarte diferit de modul în care am realizat discurile în trecut, iar asta a fost un proces îmbucurător. Chiar fără chitară bass, percuţie, chitare, corzi şi voce la aceste cântece, cred că au în continuare substanţă toate. A fost foarte plăcut să sesizez asta.”

Sir Lucian Grainge, preşedintele şi directorul executiv al Universal Music Group a comentat: ”Această nouă colecţie cu înregistrări solo pentru pian va consolida moştenirea lui Benny ca unul dintre cei mai buni compozitori contemporani.”

Trupa ABBA – formată din comprised Benny Andersson, Björn Ulvaeus, Anni-Frid (Frida) Lyngstad şi Agnetha Faltskog – s-a despărţit în 1982 după zece ani de mare succes, dar Benny a mai lansat nouă albume cu trupa sa BAO, un acronim pentru Benny Andersson’s Orchestra.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns