Image 1
Image 2

Baia Mare elimină din nou Satu Mare din Cupa României

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

CSM Satu Mare – Minaur Baia Mare 0-2 (0-0)

Miercuri s-au jucat meciurile turului 2 din Cupa României la fotbal, faza națională.

Meciul din tradiționala competiție dintre CSM Satu Mare și CS Minaur Baia Mare, de pe stadionul Olimpia, s-a încheiat cu victoria formației vizitatoare care s-a calificat astfel în etapa următoare a competiției. Dar trebuie să spunem că victoria formației băimărene este una meritată după aspectul jocului.

E drept, CSM a început mai bine, a avut două faze periculoase, șut Zsiga de la 18 metri pe lângă și o lovitură de cap a lui Kevin Barth, care a trecut la o palmă de stâlpul porții. Apoi jocul s-a echilibrat, oaspeții au ieșit la atac și au avut câteva acțiuni periculoase soldate cu bune ocazii ratate de Stanciu și Micaș. O dată s-a opus excelent portarul Cadar, iar a doua oară s-a șutat pe lângă poartă.

În partea a doua, băimărenii au avut mai mult inițiativa, au jucat mai grupat și au avut marile ocazii ale reprizei, din care două au fost finalizate cu gol. Mai întâi, în minutul 75 a marcat Balha, șut din 6 metri după o pasă primită de la sătmăreanul Mircea Donca. În prelungirile meciului, în minutul 90+3, a mai marcat și Petran, șut cu boltă peste portarul Cadar ieșit în întâmpinare consființind astfel victoria și calificarea în etapa următoare a Cupei României.

CSM Satu Mare: Al.Cadar – R. Ritli, Vădan, Barth, Ionescu, Neyiki, Schwarckopf, Dobrai, T.Moldovan, Zsiga, G.Cădar/ Oșan, Batin, Șimon, Iakab, Baior, Băbuț, Mureșan, Pașca. Antrenor: Zoltan Ritli.

Minaur Baia Mare: Gudea – Potcoavă, Oiță, Lazăr, Simion, Oșan, Chinde, Micaș, Matei, Văsălie, Stanciu/ Băilă, Lung, Petran, Bura, Duruș, Balha, Urs, Donca, Giurgiu. Antrenor: Ciprian Danciu.

Vă prezentăm și alte rezultate (nu toate) înregistrate ieri în Cupă:
• Jiul Petroşani – Gilortul Tg. Cărbuneşti 6-1)
• Avântul Periam – Progresul Pecica 2-1
• Lotus Băile Felix – Crişul Chişineu Criş 0-1
• Foresta Tileagd – CA Oradea 0-5
Sătmăreanul Florin Chitaș a marcat 3 goluri.
• Progresul Şomcuta Mare – Gloria Bistriţa 2-3
• Sportul Şimleu Silvaniei – SCM Zalău 0-1
• Sportul Beclean – Unirea Dej 1-3
• Sănătatea Cluj – Sticla Arieşul Turda 3-2
• FC Avrig – FC Braşov 2-7

1 comentariu

Lasă un răspuns

Connect with