Image 1
Image 2

Avril Lavigne va susține un concert pentru o cauză nobilă

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Cântăreaţa şi compozitoarea canadiană Avril Lavigne a anunţat că va susţine, în luna octombrie, un concert pentru a atrage atenţia şi pentru a strânge fonduri în sprijinul celor afectaţi de boala Lyme, comunitate din care face parte.

Concertul va fi transmis în direct online, pe 24 octombrie, şi va beneficia de mai mulţi invitaţi speciali, după cum a anunţat artista pe Twitter. Veniturile obţinute din vânzarea biletelor şi a obiectelor promoţionale vor fi direcţionate către Global Lyme Alliance şi Avril Lavigne Foundation.

Evenimentul #FightLyme va fi singura şansă pentru fani de a o vedea cântând live anul acesta pe Lavigne, se arată pe site-ul cântăreţei. Avril Lavigne, în vârstă de 35 de ani, a dezvăluit în urmă cu cinci ani că a fost diagnosticată cu boala Lyme.

Anul acesta, ea a fost nevoită, la fel ca toţi artiştii, să îşi anuleze mai multe concerte pe care le avea programate în Europa.

Lavigne le va susţine începând cu luna februarie a anului viitor, dacă situaţia sanitară şi măsurile luate de autorităţi o vor permite.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with