Apa îmbuteliată se va scumpi cu 20%

Scris de I. Z., 18 septembrie 2021 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Producătorii de apă de izvor nu mai pot menţine actualul nivel al preţurilor. Scumpirile din ultimul an la energie, ambalaje şi combustibili pun o presiune mare asupra sustenabilităţii afacerilor, anunţă Asociaţia Producătorilor din Industria Apei (APRIA). Prin urmare, în această perioadă, are loc o recalibrare a nivelului de preţ, astfel încât o parte din costurile suplimentare va fi transferată către clienţii finali. Vom asista în următoarea perioadă la o majorare a preţului cu 20%, precizează reprezentanţii APRIA.

Anul acesta producătorii de apă de izvor plătesc facturi de energie electrică cu 90% mai mari faţă de 2020, preţul combustibililor s-a majorat cu aproximativ 20% şi, în plus, a crescut cu aproape 50% preţul ambalajelor (PET-uri, carton, folie). De asemenea, membrii APRIA resimt şi presiunea cursului de schimb leu-euro, din cauza investiţiilor majore realizate în ultimul timp, evoluţia acestuia reprezentând o permanentă îngrijorare, se arată într-un comunicat primit pe adresa redacţiei.

Abonează-te acum Online!
  1. Dac Bulibas a spus: 18 septembrie 2021, ora 12:35

    In fapt, inafara de aer , a mai ramas ceva care nu se scumpeste ???…. Daca aici s-a ajuns, eu zic sa-l dati jos pe presedintele vostru Werner impreuna cu guvernul risipitor, impotent si incompetent pe care si-a dorit si pe care-l are !. Nu pt. asta au fost alesi ca sa ne aduca in aceasta situatie !…

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517

  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517