Image 1
Image 2

Analiștii financiari anticipează deprecierea leului

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Începutul ultimei săptămâni din octombrie 2020 a fost pozitiv pentru leu. El a profitat de nivelul scăzut al aversiunii față de risc dar și de decizia agenției Moody’s de a publica ratingul României, după alegerile din decembrie. Decizia Moody’s a produs vineri seară (23 octombrie) o scădere a cotațiilor euro la 4,869 lei. Tendința s-a menținut și luni dimineață pe piețele asiatice unde a fost atins un minim de 4,857 lei. Tranzacțiile locale se realizau în culoarul 4,871 – 4,875 lei, astfel că media euro a scăzut de la 4,8744 la 4,8731 lei.

Perspectivele pentru leu rămân negative, așa cum o arată sondajul realizat în septembrie în rândul membrilor CFA România. Conform acestuia valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de şase luni este 4,9284 lei/euro, în creștere de la 4,8886 lei/euro la sondajul realizat în august. În cazul valorii medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 12 luni aceasta a crescut de la 4,9777 lei, în august, la 4,9996 lei/euro.

Perechea euro/dolar scădea luni, 26 octombrie, la 1,1803 – 1,1861 dolari, datorită scăderii indicelui Ifo, care măsoară încrederea mediului de afaceri din Germania, de la 93,2 în septembrie la 92,7 în octombrie. Perechea va fi influențată de alegerile prezidențiale din Statele Unite, unde se vor reînnoi și cea mai mare parte a mandatelor parlamentare, de negocierile dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie referitoare la Brexit şi de potenţialele restricţii suplimentare care vor fi impuse în Europa, generate de valul al doilea al pandemiei.

Cursul dolarului a crescut de la 4,1145 la 4,1224 lei.

Media lirei sterline a urcat de la 5,3869 la 5,3888 lei.

Cotațiile unciei se mențineau aproape de cele de vineri, 1.896 – 1.905 dolari, iar prețul gramului de aur a scăzut ușor de la 252,5738 la 252,3262 lei.

Dobânzile interbancare se mențineau la valorile de vineri, semn că lichiditatea s-a echilibrat. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,16%. Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,18% iar cel la 12 luni la 2,18%.

Piața maghiară a fost închisă vineri cu ocazia Zilei Republicii iar media ei a urcat luni la 365,01 forinți/euro. Media monedei poloneze era de 4,5774 zloți/euro.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with