Image 1
Image 2

America, între albastru şi roşu

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Alegerile din Statele Unite seamănă cu o naştere prin forceps. Democraţia americană are la bază votul popular, dar i-a mai adăugat un apendice. Dacă toate democraţiile, în urma unor alegeri se numără pur şi simplu voturile şi se anunţă câştigătorii. Americanii au interpus între votul popular şi  câştigător, un mecanism de autocontrol, zis al electorilor. Din cauza acestui sistem, la alegerile prezindenţiale publicul este ţinut în priză zile întregi. Nici alternanţa la guvernare nu se face în doi timpi şi trei mişcări.

Cu toate că  preşedintele Donald Trump a pierdut alegerile, el va rămâne la Casa Albă până la începutul anului viitor.

În aşa-zisele ţări cu democraţie tradiţională europene,  imediat ce se anunţă rezultatele, cei care pierd îşi fac în grabă bagajele şi se cară din reşedinţele care le-au ocupat patru sau cinci ani.

Donald Trump se numără printre foatre puţinii preşedinţi ai SUA care nu şi-au reînnoit primul mandat. Este o mare excepţie sau o victimă a pandemiei? Mai degrabă Donald Trump este victima propriului mod de a se prezenta în lume. A adoptat un stil de a face politică dur, direct, fără menajamente. Trump s-a decis să-i zică albului alb, iar negrului negru.

Abia acum când părăseşte prima scenă a politicii mondiale avem posibilitatea de a afla ce pierdem. Un politician care a spus lucrurilor pe nume? Un actor? Un personaj care nu se putea controla sau un tip cu un program clar definit? A jucat Donald Trump teatru sau a fost un individ despre care se spune “ce-i în guşă-i şi-n căpuşă’?

Donald Trump din moment în care a pierdut alegerile în favoarea lui Joe Binden, este deja istorie. A jucat timp de patru ani într-o piesă de teatru  când de comedie, când de  tragedie.

Şi-a pus acest om dur, cu opinii ferme, amprenta pe această perioadă instorică? Va rămâne în istorie care un mare om politic, ca unul dintre cei mai importanţi preşedinţi ai Americii?

Pentru noi,  pentru europeni, cei mai importanţi preşedinţi americani sunt Wilson, care a a impus autodeterminarea popoarelor de a-şi făuri propria soartă, după primul război mondial şi  Roosvelt care a salvat Europa în timpul celui de-al doilea război mondial. Kennedy este un mit, o legendă. Regan, ca preşedinte între 1981 şi 1989,  a pus umărul la căderea regimurilor comuniste din Europa de Est.

Ce s-a întâmplat după 1990? Pentru niciun preşedinte american Europa nu este un părmânt al nimănui. Principalul partener al SUA au fost şi rămân ţările europene. România are un parteneriat cu Statele Unite.

Odată cu schimbările din SUA în urma alegerilor prezidenţiale din 3 noiembrie vor urma schimbări radicale în România?

În general, noi românii ne adapăm din mers la schimbările politice din zona euro-atlantică. Reacţionăm cu întârziere la schimbările din Rusia, China, Orientul Apropiat şi Îndepărtat, dar suntem extrem de sensibil la schimbările politice din Statele Unite. Se pare însă că Statele Unite nu sunt prea impresionate de sensibilitatea noastră la politicile lor.

După un termen desuet, ţinând de perioada medievală, avem în sânge vasalitatea. Norocul nostru, al românilor, este că SUA nu este o ţară invazivă. Nu sunt interesate de ocuparea unor teritorii din patria noastră, ci de a ne atrage în zona lor de influenţă.

Cu sau fără Donald Trump, România se află în zona de influenţă a Statelor Unite. Noul preşedinte Joe Biden nu este cu totul străin de problemele cu care se confruntă România. Traian Băsescu trece drept un apropiat al noului preşedinte Joe Binden. Sunt şi alte elemente care îl recomandă pe Biden ca un prieten al României.

Considerat de stânga, Partidul Democrat din SUA luptă sub culoarea albastră, adoptată de partidele de dreapta din Europa. Republicanii lui Trump, conservatorii, au simţit că cel mai bine îi reprezintă roşul.

Să fie acest lucru un semnal că s-a depăşit perioada simbolismelor iefine? S-ar părea că nu culorile politice contează, ci emoţiile pe  care le poţi provoca în sufletele alegătorilor.

Victoria lui Biden asupra lui Trump a fost sărbătorită de americani la fel ca românii care strigau în decembrie 1989 “Ole, ole, Ceauşescu nu mai e!” Asta spune mult despre mandatul fostului preşedinte Donald Trump.