Adrian Cozma şi-a lansat candidatura la conducerea PNL Satu Mare din faţa statuii lui Vasile Lucaciu

Scris de Mihai Sălceanu, 03 iunie 2021 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Joi, 3 iunie, în jurul orei 19.00, deputatul PNL Adrian Cozma a organizat o conferinţă de presă ad-hoc, în parcul central din municipiul Satu Mare, în faţa statuii lui Vasile Lucaciu.

El a venit însoţit de aproximativ 50 de susţinători, majoritatea membri ai Biroului Permanent Judeţean, după o şedinţă în care a anunţat că doreşte să candideze la funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene PNL Satu Mare.

Anunţul oficial, în faţa presei, a fost făcut de la un pupitru adus special pentru acest eveniment. Actualul preşedinte interimar al Organizaţiei Judeţene PNL a rostit un scurt discurs, după care a fost aplaudat şi felicitat de toţi cei prezenţi. Printre susţinători s-au numărat 19 primari de comune, viceprimarii municipiului Satu Mare, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean, consilieri locali şi judeţeni, directori, oameni de afaceri. Se pare că 80% din preşedinţii de organizaţii îl susţin pe Adrian Cozma.

Redăm o parte din discurs: “PNL Satu Mare doreşte să facă de acum înainte performanţă, să demonstreze că este o organizaţie model, modernă, în care toţi membrii să fie motivaţi să facă performanţă. Orice membru îşi poate face o carieră în PNL dacă doreşte. Trebuie să dăm dovadă de unitate pentru că avem un guvern care în următoarea perioadă are un mandat clar, de a implementa Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. PNRR este o gură de oxigen pentru România, în special prin investiţiile conţinute în program. PNL Satu Mare este în acest moment o organizaţie puternică, are 23 de primari, consilieri judeţeni, consilieri locali, un secretar de stat. Punem mult bază pe seriozitate şi suntem siguri că vom face multe lucruri bune pentru Satu Mare, lucru pentru care mă lupt şi eu, în calitate de deputat.”

 

Cozma cu sustinatori

Întrebat dacă mai sunt candidaţi la şefia PNL Satu Mare, Adrian Cozma a răspuns că deocamdată el este primul care a anunţat, dar oricine este liber să candideze. Pe surse, am aflat că ar mai putea candida la această funcţie şi primarul oraşului Ardud, Ovidiu Duma.

Adrian Cozma îl susţine pe Florin Cîţu

În ce priveşte alegerea Organizaţiei PNL pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei centrale, Adrian Cozma a spus că el îl consideră pe actualul premier, Florin Cîţu, cel mai în măsură să ocupe funcţia.

“Premierul se bucură de o susţinere mare în PNL, este ceea ce are nevoie România. Am participat şi eu la lansarea candidaturii lui Florin Cîţu, eu personal îl susţin. Dar BPJ al PNL Satu Mare va hotărî pe cine vom susţine la preşedinţia PNL”, a declarat deputatul PNL.

Reamintim că duminică, 30 mai, a avut loc Consiliul Naţional al PNL la care au fost stabilite procedurile de alegeri în partid, data congresului şi convocarea acestuia.

Astfel, în perioada 1 iulie – 10 august vor avea loc conferinţele la care se vor alege conducerile judeţene ale PNL. După alegerile din teritoriu, până pe 25 septembrie este prevăzută o perioadă de 45 de zile, conform statutului, pentru campania internă pentru Congres.

Comisia care se va ocupa de organizarea Congresului PNL va fi condusă de Theodor Stolojan, iar din echipă fac parte atât susţinătorii lui Ludovic Orban cât şi cei ai premierului Cîţu.

Abonează-te acum Online!
  1. Babacu a spus: 04 iunie 2021, ora 11:34

    Nu este varianta cea mai buna dar este mai bun decit orice pesedist.

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517