Asculta acest articolEducația, România educată. Ce frumos sună în discursuri și cât de aproape de dezastru este în realitate. După primele manuale școlare care nu au avut pe prima pagină portretul lui Nicolae Ceaușescu au trecut 32 de ani și sistemul de învățământ încă nu este definitivat. Sute, mii de schimbări au fost operate de fiecare ministru, de fiecare guvern, fără să se ajungă la o formulă viabilă.
Anul școlar 2022/2023 începe cu un viraj de 180 de grade. Spunem viraj, pentru că nu poate fi numită schimbare o simplă radiere de note trimestriale, eliminarea tezelor sau, spre dezamăgirea hotelurilor de pe litoral, începerea anului școlar la 5 septembrie în loc de tradiționalul 15 septembrie.
Prin programul “România Educată”, prin profesia de profesor, președintele Iohannis s-a simțit obligat să-și aducă aportul la reformarea învățământului. Peste doi ani își va termina mandatul și proiectul său “de suflet” va rămâne tot în stadiul de experiment.
Fără să se vadă precum gropile în asfalt, sistemul educațional are la fel de multe carențe, la fel de multe probleme ca sistemul energetic sau ca autostrăzile care nu se mai finalizează. Dacă o criză energetică poate fi depășită și imediat se reintră în normalitate, criza educațională de acum are repercusiuni în viitor. :colile cu toaletele în fundul curții constituie o problemă, dar cea mai gravă problemă este lipsa învățătorilor, a profesorilor.
Când ministrul Câmpeanu a lansat cele două proiecte de legi ale Educației, iar mai multe cadre didactice au avut alte opinii, ministrul i-a numit “grup de interese”. În primul rând cadrele didactice ar trebui să fi fost consultate. Sensibilizat, ministrul Educației a prelungit termenul de consultare publică. Ordonanțe de urgență, ordine de ministru, proiecte de legi ajunse în parlament, miile de amendamente ale parlamentarilor, au făcut ca Educația să aibă una dintre cele mai stufoase și contradictorii legi. Câți miniștri s-au perindat la conducerea acestui minister? Câți dintre ei și-au pus amprenta pe procesul de învățământ și au rămas în istorie ca un Spiru Haret al secolului 20 sau 21? Scoțând componenta ideologică, așa cum este și normal, s-a ajuns să se spună că școala din timpul regimului comunist era mai bună, mai practică decât școala de după 1989. România care vrea să se reconstruiască din temelii nu are școli profesionale de constructori. :coala nu pregătește personal pentru industria turismului. Ce-i șoptea la ureche Traian Băsescu lui Andrei Pleșu despre școală? Că este o fabrică de tâmpiți. Adevărul este că problemele învățământului ocupă un loc secundar în dezbaterile publice. Mass media acordă atenție mai degrabă senzaționalului – elevi care se bat, profesori care strigă la elevi – decât procesului de educație. Clădirile în care se desfășoară cursurile au devenit mai importante decât educația în sine.
Partidele politice? Trebuie să ne uităm la pregătirea, la capacitatea, la activitățile intelectuale ale parlamentarilor, pentru a ne da seama că Educația este o preocupare marginală, dacă nu cumva este deja o cauză pierdută. Educația, România educată, sună frumos în discursuri – mai ales la festivități precum prima zi de școală – dar realitatea este cu totul alta. Sigur, în prima zi de școală autoritățile trebuie să le transmită elevilor și părinților partea bună a învățământului. Noua structură a anului școlar aduce cinci module despărțite de vacanțe. Nu se mai dau teze. Se elimină exmatricularea. Dar bucuria cea mare a elevilor este că nu se mai dau note, ci doar calificative. În aceste condiții să tot mergi la școală.
