Image 1
Image 2

Actriţa Adriana Trandafir, diagnosticată cu Covid-19

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Actriţa Adriana Trandafir, în vârstă de 64 de ani, a fost diagnosticată cu Covid-19 şi se află internată la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş”, potrivit unui mesaj publicat pe Facebook de actorul Ion Haiduc.

Duminică seară, Ioan Haiduc a scris: „În atenţia celor care nu cred că acest virus chiar există… Acum două minute am vorbit cu Adriana la telefon… Este la Spitalul «Matei Balş» şi nu e nicio glumă! Îi ţin pumnii, să îi dea Dumnezeu putere şi sănătate! Adriana, te iubesc”.

În aceeaşi unitate spitalicească se află internaţi şi cântăreţii Marcel Pavel şi Ozana Barabancea, confirmaţi cu Covid-19. Ei au participat împreună la filmări pentru emisiunea „Te cunosc de undeva!” a postului Antena 1.

Absolventă a facultăţii de Teatru de la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, clasa prof. univ. Leopoldina Bălănuţă, Alexa Visarion şi Alexandru Lazăr, Adriana Trandafir a fost între anii 1979 şi 1982 actriţă a Teatrului de Stat din Reşiţa, iar din 1982 până în 2005 a jucat pe scena Teatrului Odeon.

A făcut parte din distribuţia câtorva filme şi a prezentat mai multe emisiuni de televiziune. Joacă pe scena teatrelor Metropolis şi„Constantin Tănase” şi este preşedinta Fundaţie culturale „Maria Tănase”.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with