Image 1
Image 2

5 candidaţi pentru şefia Organizaţiei PNL Satu Mare

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Candidati PNL Satu Mare

Alegerile din Organizaţia Judeţeană PNL Satu Mare suscită un deosebit interes pentru membrii sătmăreni.

Ca niciodată, pentru preşedinţia organizaţiei s-au depus nu mai puţin de 5 candidaturi. Este vorba despre deputatul Adrian Cozma, actual preşedinte interimar al organizaţiei, Ştefan Csordas, Silviu Zetea, Gheorghe Mihoc şi Carmen Dobra.

Adrian Cozma a fost primul care şi-a anunţat candidatura, încă din 3 iunie. La momentul anunţului, din faţa statuii lui Vasile Lucaciu, Adrian Cozma a venit însoţit de aproximativ 50 de susţinători, majoritatea membri ai Biroului Permanent Judeţean.

Tot înconjurat de mai mulţi susţinători, în faţa statuii Lupoaicei, şi-a anunţat candidatura şi Ştefan Csordas, în 11 iunie. El este şi preşedinte al unei asociaţii nou înfiinţate, Grupul de Iniţiativă Sătmăreană, a cărui prim proiect este ridicarea unui spital modern la Mădăras.

Silviu Zetea a fost primar în Medieşu Aurit, este întreprinzător privat şi vechi membru PNL. El doreşte totodată să candideze şi în Biroul Permanent Naţional al PNL.

Carmen Dobra este medic stomatolog şi consilier judeţean aflat la al doilea mandat.

Cine este Gheorghe Mihoc?

Gheorghe Mihoc, în vârstă de 50 de ani, este oarecum surpriza acestor alegeri, pentru că niciodată nu şi-a dorit o funcţie în Organizaţia Judeţeană, deşi este membru PNL din 1991. A fost timp de 20 de ani preşedinte al Organizaţiei PNL Certeze iar în perioada 2000 – 2004 membru în Biroul Permanent Judeţean Satu Mare. Este totodată fondatorul Companiei “Transilvania Generlal Certeze”, membru fondator al Asociaţiei socio-culturale “Ţara Oaşului” şi membru în Senatul Bisericii Ortodoxe din Certeze.

SC Transilvania General Certeze SRL” este o firmă cunoscută nu numai în ţară, ci şi în străinătate. Mobila executată la Certeze concurează cu cea de la Paris, ori din oraşe din Italia şi din alte ţări, cu menţiunea că preţul sătmărenilor este de cinci ori mai mic. Mândru că este un om al cetăţii, Gheorghe Mihoc vorbeşte despre Certeze ca despre singurul loc existent în lume. Îi laudă pe consilieri, pe preot, pe vecini şi, mai ales, pe clienţii lui, care îi mulţumesc pentru mobila de calitate care le-a făcut localitatea celebră. Mobila lucrată de Gheorghe Mihoc rămâne profesiunea sa de credinţă, tocmai pentru că a trecut, cu neamul său, printr-un şir nesfârşit de suferinţe şi umiliri. De aceea, a ales să realizeze tipuri de mobilă unicat, în care să se regăsească amprenta personalităţii sale.

Este împlinit şi pe plan familial, având cu soţia cu care s-a căsătorit la 21 de ani, doi copii. Are 25 de fini cununaţi şi 85 de copii botezaţi, dorind să ajungă la 100 de botezaţi.

Candidează la preşedinţia Organizaţiei Judeţene PNL Satu Mare deoarece doreşte “o unitate în PNL. Actualul preşedinte interimar a schimbat 9 din 10 delegaţi vechi. Nu mi-am dorit niciodată o funcţie publică şi nici nu am avut afaceri cu statul, eventual afaceri care reprezintă 1% din total, dar şi atunci am înregistrat pierderi”, spune Gheorghe Mihoc.

Alegerile vor avea loc vineri, 16 iulie, de la ora 11, la Casa de Cultură GM Zamfirescu. Pe lângă cei 360 de delegaţi, la conferinţă sunt aşteptaţi premierul Florin Cîţu, Ludovic Orban – preşedintele PNL şi preşedinte al camerei Deputaţilor, Rareş Bogdan – primvicepreşedinte PNL, Gheorghe Falcă, Alina Gorghiu – vicepreşedinţi PNL, Ilie Bolojan – preşedintele CJ Bihor, Lucian Bode – ministrul de Interne.

1 comentariu

  1. Castigatorul va fi Adrian Cozma ( capul de afis, primul de sus dintre poze… ) ca altul nu se poate !. HA,HA,HA…..Ridicol !!!.

    Prostul, dacă nu-i fudul,
    Parcă n-ar fi prost destul;
    Are viaţa liniştită
    Fiindcă-i mintea odihnită;

    Orice lucru-i o ispită,
    Este prost, dar şi credul;
    Prostul, dacă nu-i fudul,
    Parcă n-ar fi prost destul;

    Fruntea-i arde ca o plită,
    Neuronu-i un pendul
    Ce se mişcă somnambul
    Cu o mină plictisită;

    Prostul, dacă nu-i fudul…

Lasă un răspuns