Image 1
Image 2

30 de zile de arest preventiv pentru un francez cercetat pentru trafic de migranți

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Miercuri, 12 mai, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Petea în cooperare cu colegii de la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare au desfășurat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale în zona de competență.

Astfel, în jurul orei 03.15, polițiștii sătmăreni au identificat, la aproximativ 50 de metri față de linia de frontieră spre interior, pe direcția localității Bercu, județul Satu Mare, un autoturism înmatriculat în Franța, condus de către un cetățean francez, precum și un grup format din opt cetățeni străini.
    

Deoarece persoanele în cauză nu își justificau prezența în zona de frontieră, s-a luat măsura conducerii acestora la sediul instituției, în vederea continuării cercetărilor.
    

În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit faptul că şoferul,  în vârstă de 28 de ani, este călăuza celor opt cetățeni din Bangladesh, Afganistan și Pakistan, cu vârste cuprinse între 17 și 35 de ani.
    

Astfel cetățeanul francez intenţiona să-i ajute pe cei în cauză să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu intenţia de a ajunge în Germania.
    

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cei opt cetățeni străini, precum și cu privire la infracțiunea de trafic de migranți pentru cetățeanul francez.
    

În continuarea cercetărilor, polițiștii de frontieră sătmăreni l-au reținut pe cetățeanul francez pentru 24 de ore, ulterior procurorul de caz l-a prezentat în fața judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Satu Mare care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
    

Cei opt cetățeni străini au fost preluaţi de lucrători ai Biroului pentru Imigrări Satu Mare, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns