Image 1
Image 2

11.273 de cetăţeni ucraineni au intrat în România în 14 ore

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Poliţia de Frontieră a remis vineri seara o informare privind traficul la frontieră în data de 25.02.2022.

În data de 25.02.2022, în intervalul orar 00.00-14.00, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au efectuat formalităţile de control aproximativ 75.198 persoane, cetăţeni români şi străini, dintre care 37.575 persoane au fost pe sensul de intrare în ţară, iar 37.623 persoane pe cel de ieşire.Comparativ cu ziua anterioara, 24.02.2022, în acelaşi interval orar, când valorile de trafic la nivel naţional au fost de  67.104 de persoane (33.010 pe sensul de intrare în ţară, 34.094 pe sensul de ieşire) s-a înregistrat o creştere de 12%. 

La frontiera cu Ucraina, numărul total de cetăţeni români şi străini a fost de 5.461 persoane, dintre care 4.787 pe sensul de intrare în ţară. Comparativ cu acelaşi interval din data de 24.02.2022,  când s-au înregistrat  6.382 persoane (5.321 pe sensul de intrare în ţară), s-a constatat o scădere cu 14,4 %.

La frontiera cu Moldova, valorile de trafic au fost de 13.172 persoane (dintre care 9.455 pe sensul de intrare în ţară), iar în ziua anterioară au fost 10.208 persoane (6.586 pe sensul de intrare în ţară) – creştere de 29 %.

La nivel naţional, au efectuat formalităţile de control 11.273 cetăţeni ucraineni, (7.389 pe sensul de intrare in Romania şi 3.884 pe cel de ieşire), fiind înregistrată o creştere cu 83% faţă de acelaşi interval orar al zilei anterioare. Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în Romania 3.447 cetăţeni ucraineni, iar la cea cu Republica Moldova au intrat 622.

De la declanşarea acestei crize, până în prezent, 34 persoane au solicitat acordarea unei forme de protecţie a statului român în punctele de trecere a frontierei, acestea urmând a fi preluate de reprezentanţii Inspectoratului General pentru Imigrări.

În continuare, reiterăm faptul că poliţiştii de frontieră sunt la datorie şi în permanentă legătură cu partenerii instituţionali, fiind dispuse toate măsurile necesare pentru asigurarea securităţii frontierelor României.

Vineri după masa, ieşirea din ţară pe la Vama Petea se realiza pe 6 benzi, fiind rezervate trei benzi exclusiv pentru cetăţeni ucraineni.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with