Viktor Orban convocat de preşedintele ungar pentru a discuta despre formarea unui guvern

Scris de Mioara Maxim, 28 aprilie 2010 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Preşedintele ungar Laszlo Solyom îi va cere liderului Fidesz, Viktor Orban, să participe miercuri la discuţii pentru formarea unui guvern, relatează portalul Politics.hu.

Solyom le-a trimis săptămâna aceasta scrisori liderilor partidelor parlamentare pentru a începe discuţiile de pregătire a sesiunii inaugurale a Parlamentului.

El intenţionează să convoace sesiunea inaugurală în 14 mai, dacă procedurile legate de alegerile parlamentare se vor încheia înainte de acea zi, a anunţat Preşedinţia.

Solyom va fixa data exactă după anunţarea rezultatelor finale ale alegerilor. Potrivit rezultatelor anunţate până în prezent, Fidesz va avea 263 de locuri în Parlament din totalul de 368, relateaz[ Newsin.

Fidesz avea nevoie de cel puţin 258 de mandate în Parlament pentru a dispune de majoritatea de două treimi.