120.000 de lei amendă pentru poluarea râului Băiţa

Scris de Vasile Gherman, 04 martie 2021 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »


Inspectorii Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Someş-Tisa au sancţionat o societate comercială cu amendă contravenţională, în valoare de 120.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii Apelor, cu modificările şi completările ulterioare.

Sancţiunea a fost aplicată pentru evacuarea apelor de mină neepurate în emisarul Valea Roşie. În data de 17 februarie 2021, acestea au ajuns, prin galeria minieră, mai întâi în râul Băiţa, apoi în râul Lăpuş şi în Someş. Totodată, societatea nu a luat măsurile operative pentru înlăturarea cauzelor şi efectelor poluării, care sunt prevăzute în Planul de prevenire şi combatere a poluărilor accidentale. Acesta este parte integrantă din documentaţia tehnică care a stat la baza obţinerii autorizaţiei de gospodărire a apelor.

Amenda a fost aplicată conform principiului „Poluatorul plăteşte”, în urma controlului la faţa locului şi pe baza analizelor efectuate, care au evidenţiat depăşiri ale valorilor normale la indicatorii de calitate.

Poluarea accidentală a fost închisă, însă rămâne deschisă problematica impactului minier istoric asupra cursurilor de apă. Pe aceste râuri se pot înregistra valori crescute ale poluanţilor specifici acestor zone (cupru, zinc), precum şi ale metalelor grele (cadmiu, plumb şi nichel) dacă nu se iau măsuri pentru eliminarea poluării istorice, respectiv investiţii pentru epurarea apelor de mină.

Specialiştii ABA monitorizează calitatea apelor şi rămân vigilenţi în urmărirea respectării legislaţiei în vigoare.

V. Rohianu