Image 1
Image 2

Ziua Vârstnicilor a fost sărbătorită de Fundația Hans Lindner

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, Fundația Hans Lindner a ales să își sărbătorească beneficiarii programului “Lindner Agape” printr-o masă festivă și îmbelșugată cu mâncăruri delicioase, precum și prăjituri de casă. Toate acestea au fost pregătite cu ajutorul voluntarilor de nădejde și al elevilor veniți în practică de la Liceul Teologic Romano-Catolic „Ham Janos”, profilul de bucătari.

Prin Programul „Lindner Agape”, lansat în martie 2021, fundația vine în sprijinul vârstnicilor singuri, neglijaţi, afectaţi de boli şi situaţii sociale diverse, pregăteşte și livrează zilnic la domiciliul lor mâncare caldă, contribuind astfel la traiul lor de zi cu zi.

Fundația Hans Lindner, prin grija exersată faţă de beneficiarii programului, dorește să atragă atenția asupra importanței valorii incomparabile a persoanei umane, trecută de epoca tinereţii. Avem cu toţii datoria să ne manifestăm responsabil și solidar, să ducem la perfecțiune iubirea și în dăruirea faţă de persoanele vârstnice şi să creăm acele punţi de solidaritate între generaţii, care să le asigure păstrarea demnităţii umane pe tot parcursul vieţii și să găsim cât mai multe soluţii concrete pentru ameliorarea condiţiilor de viaţă precare ale acestora. Orice amenințare adusă demnității și vieții omului, scăderea solidarității față de membrii cei mai slabi ai societății, nu poate să nu răsune în inimile noastre. A privi bătrânii, a recunoaște înțelepciunea și experiența lor este o bogăție de neînlocuit, o diversitate si echilibrul pe care ei pot aduce pentru familie și societate.

Această atitudine şi servicii înfăptuiesc în profunzime „civilizația iubirii și a vieții”, fără de care existența persoanelor și a societății își pierde sensul uman cel mai autentic. Ele ne îndeamnă la o atitudine pozitivă de respect absolut față de viață, ducând la promovarea ei și la înaintarea pe calea iubirii care se dăruiește, primește și slujește. Astfel inclusiv durerea și suferința au un sens și o valoare când sunt trăite în strânsă legătură cu iubirea primită și dăruită.

1 comentariu

  1. Iubită , Fundaţia Hans Lindner, sunteţi un dar de la bunul-dumnezeu, pentru noi bătrâni si handicapaţi, prin multiplele forme de ajutorare material şi spiritual ne alinaţi şi ne uşuraţi viaţa şi suferinţa, cu toată dragostea, bucuria, respectul şi recunoştinţa vă mulţumim. Nu acelaşi sentiment împărtăşesc pentru Instituţiile locale cu atribuţii de ajutor si ocrotirea celor în suferinţă, primesc de la stat anual 64.000.000. lei destinaţi, ocrotiri copii şi bătrâni, aceste instituţii bine organizate în reţele de tip corupţie, trimit anual în mormânt, conform raportului din 2020, 1553 de handicapaţi, inclusiv soţia, bani sunt cheltuiţi fraudulos. Eu handicapat ţintuit la pat din 2019, singur, am 87 ani, corupţi sfidează Ordinul nr. 762/2007, mă lasă să mor în mizeria şi suferinţă n-am drept la îngrijitor personal, asistenţă medicală contra cost, nu sunt controlaţi de nimeni, au bani să mituiască, pentru înlocuirea firelor electrice la o clădire din Carei au facturat 490.500 lei. În fruntea reţelei sunt tupeişti care mint şi pe şeful statului. O directoare executivă pe nume Ildico.E.T. la adresa nr. DRA/7290/13.04.2021 Administraţia Prezidenţială, minte, falsifică adevărul. Organele abilitate nu sunt interesate de aceste acte de crimă organizată si corupţie, domină nepotismul. DIICOT ar avea mare cuvânt în acest caz, pentru salvarea de vieţi.

Lasă un răspuns