Asculta acest articolPandemia nu a trecut cu totul şi deja a început seria manifestărilor culturale cu public. Gheaţa a fost spartă de “Zilele revistei Szamos”. Publicaţie de cursă lungă, străbătând trei secole, întâlnind multe obstacole, “Szamos” a fost cel mai puternic ziar din Satu Mare în a doua jumătate a secolului 19 şi începutul secolului 20. Axat în special pe politică, ziarul a avut parte de gazetari talentaţi, care nu s-au sfiit să critice dur autorităţile locale.
A existat în paginile acestei publicaţii şi un puternic curent naţionalist specific epocii. Înşişi liderii memorandiştilor români se autointitulau naţionalişti. Alte vremuri, alte mentalităţi. Szamos a fost produsul şi totodată oglinda acelor vremuri. Apărută prin anul 1868 sau 1869 publicaţia a rezistat până în tulburele vremi de după al doilea război mondial, când şi-a schimbat numele în Szabadsajto, adică Presa liberă. Şi a fost atât de liberă încât a dispărut, odată cu numeroase alte publicaţii româneşti.
Revista de expresie maghiară, cu un trecut atât de fabulos, până la urma va trebui să se impună pe plan regional, şi prin urmare să-şi câştige prestigiul pe care îl are revista Poesis. Iată, în planul manifestărilor culturale a ajuns abia la ediţia de treia, în vreme ce zilele revistei Poesis au ajuns la ediţia 30.
Dar toate au un început. Această a treia ediţie pare să fie cea mai spectaculoasă. Era cât pe ce să fie prezentă la manifestări Herta Muller, laureata premiul Nobel pentru literatură, dar nu a putut onora invitaţia din cauza pandemiei. A promis că pe viitor va participa la “Zilele Poesis”. Mai ales dacă zilele Szamos şi Zilele Poesis se vor organiza concomitent, pe parcursul unei săptămâni, care, desigur se poate numi Săptămâna culturii sătmărene.
Fără acest gen de manifestări Satu Mare rămâne un judeţ mărginaş, fără importanţă şi portanţă culturală. Pare un joc de cuvinte, dar “portanţa” însemnând ceva care susţine un corp greu, era necesară utilizarea acestui cuvânt în acest contex social-economic şi cultural.
Judeţe precum Satu Mare ar deveni extrem de banale dacă nu ar avea o populaţie mixtă. Iar acolo unde convieţuiesc mai multe neamuri, cultura prinde diferite nuanţe, asemeni curcubeului.
Dacă spuneam că revista “Szamos” nu a reuşit după 1990 să prindă un contur atât de pregnant ca revista Poesis, privind în urmă, chiar dacă a fost axată pe probleme politice, niciodată din paginile sale au lipsit articolele de cultură, beletristică, cronici teatrale etc. Nume precum Dénes Sandor, unul dintre cei mai logevivi redactori şefi din istoria presei, din Fekete Lajos, Figus Albert (din 1941 cu numele de Figus-Illinyi Albert)) Farkas Aladár, Lengyel, Opulschi István), Berey Géza, Antal Sándor, Boros István, Koncsek László şi mulţi alţii ar merita readuşi în atenţia publicului.
Publicaţia a avut colaboratori de excepţie, nume importante ale literaturii şi culturii maghiare, precum Bársony István, Bibó Lajos, Bródy Sándor, Eötvös Károly, Gárdonyi Géza, Herczeg Ferenc, Jókai Mór, Juhász Gyula, Kabos Ede, Krúdy Gyula, Malonyai Dezső, Mikszáth Kálmán, Pakots József, Pósa Lajos, Reviczky Gyula, Rudnyánszky Gyula, Sas Ede, Somlyó Zoltán, Szombaházy István, soţia lui Teleki Sándor, Tóth Kálmán. Apoi merită menţionat faptul că publicaţia era tipărită la tipografia din Carei a bunicului pictorului Litteczki Endre, prietenul cel mai apropiat a lui Aurel Popp. Pe scurt, “Szamos” are un trecut care merită recuperat. Prin urmare organizarea zilelor culturale “Szamos” este un lucru lăudabil.
Ce concluzii pot fi trase după manifestările culturale, indiferent de cine sunt organizate? Una singură: că Satu Mare este un spaţiu al multiculturalităţii şi trebuie să se manifeste ca atare.
