Zeci de cerşetori amendaţi în Satu Mare! Se va schimba ceva?

Scris de I. Z., 23 noiembrie 2022 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

La data de 22 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Satu Mare-Biroul de Ordine Publică au desfăşurat activităţi specifice pentru respectarea normelor de convieţuire socială, privind prevenirea şi combaterea cerşetoriei şi a fenomenelor care generează insecuritatea stradală, în zonele cu risc criminogen ridicat.

Astfel, în urma activităţilor întreprinse, poliţiştii au legitimat peste 45 de persoane şi au aplicat 37 sancţiuni contravenţionale, conform prevederilor Legii nr.61 din 1991, în valoare de peste 15 000 de lei.

70 de şoferi amendaţi

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare au desfăşurat vineri, 18 noiembrie a.c., activităţi de menţinere a unui climat de ordine şi siguranţă publică, fiind prezenţi pe întreaga rază a judeţului, ocazie cu care au aplicat peste 70 de sancţiuni contravenţionale.

Astfel, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare care au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale şi pentru efectuarea unor activităţi de supraveghere, fluidizare şi control al traficului rutier pe raza judeţului, au aplicat peste 70 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 19.000 de lei.

De asemenea, poliţiştii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 5 conducători auto.

Abonează-te acum Online!
  1. Dac Bulibas a spus: 24 noiembrie 2022, ora 12:22

    Nu se va schimba nimic. Amenzile nu le vor plati iar de recuperat de la acestia n-ai de unde, nu ai din ce. Poti sa-i duci la munca in folosul comunitatii cu politaiul dupa ei dar ce le poate face acestora politaiul daca acestia nu vor sa munceasca, se pun cu basaul pe pamant si se uita la politai ?. De obligat nu-i poate obliga, de batut nu-i poate bate, iar puscariile sunt pline nu mai sunt locuri….Asa ca ramane sa nu le mai dati bani cu riscul sa fiti scuipati sau terorizati de acestia. O solutie ar fi educatia prin munca si pt. munca dar pt. acesta ar trebui infiintate tabere de munca (la cariere de piatra, var, ocne de sare sau carbune, etc) ingradite corespunzator cu garduri electrice si sarme NATO lamate de unde sa nu poata scapa si unde acestia trebuie sa munceasca in schimbul datoriei. Daca refuza sa munceasca atunci sa doarma sub cerul liber si sa nu primeasca mancare. Iar in fiecare dimineata si seara la apel ar trebui pusi sa spuna : Cine nu munceste, moare de foame si de frig !, respectiv, : Cersetoria este pedepsita !….

  2. Racsa a spus: 23 noiembrie 2022, ora 20:34

    La munca Basta …Nu le mai dati nimic si rapid se rezolva problema …

  3. y a spus: 23 noiembrie 2022, ora 19:18

    Cu amenda niciodată. Oricum nici nu plătesc iar de recuperat de la ei nici nu ai din ce. Muncă în folosul comuniţă cu poliţaiul după ei, aia este rezolvare. Cămunca la ei doare rău de tot. Plus că le e ruşine că trebuie să lucreze. Se ştie asta prea bine dar nimeni nu vrea să-i pună la treabă.

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517