Image 1
Image 2

Vreme de două zile municipiul Satu Mare găzduieşte Zilele Revistei Acolada

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Scriitori din ţară la Zilele Revistei Acolada
Scriitori din ţară la Zilele Revistei Acolada

Luni, 9 iunie, la Restaurantul Aurora din Satu Mare, s-au deschis Zilele Revistei Acolada, ediţia 2014. Potrivit unor voci, este vorba despre ediţia a V-a, dar acest aspect pare să conteze mai puţin. Important este că s-a găsit contextul ca scriitorii să se revadă, să împărtăşească opinii.

Cuvintele de salut au fost rostite de Radu Ulmeanu – directorul general al publicaţiei şi de Gheorghe Grigurcu – director. Odată depăşite momentele oficiale, invitaţii au început discuţiile referitoare la revistele literare din ţară, după care s-a trecut la lansări de carte.

Discriminările programate

Discuţiile au fost stârnite de remarca participanţilor la colocviu, cu privire la apariţia revistei Acolada în alb şi negru. Explicaţia dată de poetul Radu Ulmeanu a fost simplă – tipografia nu dispune de banii necesari pentru a edita revista literară în culori.

Despre unele probleme privind revistele literare care apar în diverse localităţi din ţară fără a fi susţinute financiar de către Uniunea Scriitorilor din România au vorbit: Gheorghe Grigurcu, Marta Ursache, Liviu Antonescu, Mircea Arman, Săluc Horvat, Adrian Dinu Rachieru şi George Terziu.

Pe parcursul dezbaterilor s-a vorbit suficient de mult despre faptul că la nivel naţional există un subiectivism imens în ceea ce priveşte susţinerea financiară. Discriminările par să fie programate. S-a apreciat faptul că majoritatea revistelor literare cele mai bune nu apar sub egida Uniunii Scriitorilor din România.

Fondurile necesare apariţiei acestora provin de la consiliile judeţene, dar şi de la privaţi care sunt dispuşi să susţină fie şi parţial fenomenul literar. Vorbitorii au menţionat faptul că guvernanţii nu susţin şi nu respectă cultura. S-a mai spus că datorită libertăţii de opinie, unele reviste literare ajung să fie marginalizate.

Mai multe citiţi în ediţia tipărită de marţi, 10 iunie, disponibilă la chioşcurile de ziare sau în ediţia electronică (abonament pdf).

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with