Asculta acest articolDupă multă vorbărie în gol, vine vremea lucrurilor concrete, a statisticii, a deciziilor luate într-un fel sau altul. Astfel la un moment dat se va lua decizia de a fi sau a nu fi revocat din funcţie procurorul general. Se va încheia un lung război de uzură între guvern şi preşedinte, între ministrul Toader şi Klaus Iohannis.
La un moment dat se va cunoaşte procentul exact al deficitului. PNL a ajuns la concluzia că el este de 5%. Guvernul, ministrul de Finanţe, spune că este undeva la jumătate, adică la 2,5%.
Până la urmă se va adopta şi bugetul. Atunci se va vedea, pe cifre, dacă sunt suficienţi bani pentru pensii şi salariile aparatului de stat, dacă au fost alocate sume importante pentru investiţii.
Nu se poate merge la infinit cu presupuneri. Sunt insuportabil de multe indecizii, prea multe lucruri lăsate la voia întâmplării. Niciodată în viaţa publică nu au fost atât de multe necunoscute.
Nu se cunoaşte ce se va întâmpla cu dosarele care au fost instrumentate în colaborare cu SRI, nu se ştie adevărul despre protocoalele secrete, nu se ştie ce se va întâmpla cu procesele la care completele nu au fost legal constituite.
Nu se ştie dacă a existat sau nu “statul paralel”. Nu se ştie dacă Liviu Dragnea va fi condamnat sau nu într-un dosar care se întinde pe zeci de ani şi nu este finalizat.
Nu s-a clarificat care a fost rolul preşedintelui Traian Băsescu în degringolada care a urmat după ce şi-a terminat mandatul. La un moment dat fostul preşedinte a fost înregistrat când spunea “Acest stat este mafiot. Eu ştiu ce spun!”. Şi nu s-a întâmplat nimic.
Nu se cunoaşte rolul jucat la un moment dat de premierul Victor Ponta în relaţia cu acelaşi “stat paralel”.
Nu se cunoaşte adevărul despre casele lui Klaus Iohannis. Dar subiectul rămâne şi este rostogolit în fel şi chip pe măsură ce se intră tot mai mult în campanie electorală.
Sunt mult prea multe probleme nerezolvate. Dacă se pun în relaţie cu sloganul de campanie al lui Klaus Iohannis, “România lucrului bine făcut”, avem o listă mai lungă decât tabloul lui Mendeleev.
La fel, dacă facem trimitere la programul electoral al PSD avem o distanţă ca de la cer la pământ între promisiuni şi realizări. Dar PSD a învăţat să-şi vândă marfa oricât de proastă este. O ştie pune într-un ambalaj strălucitor şi figura ţine încă de la fondarea acestui partid, controversat încă de la naştere.
PSD este ca gâsca cu ouă de aur din poveste. Cine o stăpâneşte ia ouăle. Fiecare lider pe care l-a avut a condus partidul autoritar. Şi fiecare a fost dat afară din partid odată ce şi-a pierdut funcţia. Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană, Victor Ponta nu reprezintă acum decât pietre de moară legate de picioarele PSD.
Acelaşi lucru este valabil în cazul tuturor partidelor. PNL şi-a canibalizat toţi preşedinţii. Valeriu Stoica, Theodor Stolojan, Călin Popescu Tăriceanu, Crin Antonescu sunt în afara partidului sau nu sunt în cercul care ia decizii sub preşedinţia lui Ludovic Orban.
Luând în calcul problemele cu care se confruntă azi România se ajunge la o listă scurtă a instituţiilor vinovate: cele două partide mari, PSD şi PNL, preşedinţii României, Justiţia la vârf, conducerile serviciilor secrete. Restul, mass media, partidele mici, miniştri, procurori, funcţionari etc. nu au fost decât simple instrumente.
