Image 1
Image 2

Viorica Dăncilă și preferații ei au câștigat fără probleme șefia PSD

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Dăncilă a luat peste 70% din voturi. Eugen Teodorovici a fost ales președinte executiv, iar Mihai Fifor secretar general. Liviu Pleșoianu a făcut figură distinctivă la congresul de la Sala Palatului

Viorica Dăncilă a fost aleasă preşedinte al PSD cu 2.828 de voturi ale delegaţilor la congresul extraordinar de sâmbătă, fiind urmată de Liviu Pleşoianu cu 715 voturi. Eugen Teodorovici a devenit preşedinte executiv, iar Mihai Fifor secretar general. Viorica Dăncilă, prim-ministru în funcție, este prima femeie care devine preşedinte al PSD.

La congres au participat aproape 4.000 de delegaţi, iar votul a fost pe buletine. Alegerile s-au desfăşurat într-un singur tur, astfel că primul clasat a fost declarat câştigător.

Pentru funcţia de preşedinte al partidului au candidat Viorica Dăncilă – 2.828 de voturi, Ecaterina Andronescu – 50, Şerban Nicolae – 375, Liviu Pleşoianu – 715.

La funcţia de preşedinte executiv au candidat Eugen Teodorovici – 2.463 de voturi, Daniel Suciu – 1.358 – şi Daniel Florea.

Pentru funcţia de secretar general au fost în competiţie Mihai Fifor – 2.366 voturi, Codrin Ştefănescu – 466, Gabriel Petrea – 717, Rodica Nassar şi Felix Stroe.

Dăncilă: PSD este cel mai românesc partid

Noul preşedinte al Partidului Social Democrat, Viorica Dăncilă, spune că PSD este partidul cel mai românesc şi că îşi doreşte să-l readucă pe primul loc între opţiunile românilor.

“Vreau să vă mulţumesc pentru votul de astăzi. Votul vostru mă onorează, dar mă şi responsabilizează. Ştiu că nu este un drum uşor, ştiu că va fi complicat, ştiu că abia acum încep luptele, dar ştiu că alături de noi sunt mulţi oameni, sunteţi voi care iubiţi acest partid, sunt milioane de români care cred în noi, sunt mulţi oameni a căror speranţă este legată de Partidul Social Democrat”, a afirmat noul preşedinte al social-democraţilor.

“Atunci când mi s-a propus funcţia de prim-ministru am stat, m-am gândit şi toţi îmi spuneau să accepţi, eşti prima femeie prim-ministru. Dar foarte mulţi şi atunci m-am gândit, am o dublă responsabilitate. Am responsabilitatea de a aduce această ţară pe drumul bun, am responsabilitatea să nu-mi dezamăgesc colegii, dar am responsabilitatea pentru toate femeile din România să arăt că o femeie prim-ministru poate fi la fel de bună ca un prim-ministru bărbat”, a explicat Dăncilă.

Ea a precizat că multă lume şi-a exprimat neîncrederea şi atunci când România a preluat preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, despre care a menţionat că a fost una de succes. “Am preluat apoi preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Mulţi şi-au exprimat neîncrederea, mulţi am spus că nu o să putem să avem o preşedinţie de succes. Iată că doar peste câteva zile, pe 1 iulie, încheiem preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, o preşedinţie de succes, o preşedinţie pentru care s-a depus mult efort”, a explicat premierul.

Dăncilă îşi propune ca în calitate de preşedinte al PSD să readucă partidul pe primul loc în opţiunile românilor, afirmând că Partidul Social Democrat este cel mai românesc partid.

“Sunt convinsă că vom reuşi, sunt convinsă că împreună vom duce partidul nostru spre victorie. Sunt convinsă că împreună vom lua cele mai bune decizii atât pentru membrii partidului nostru, dar şi pentru români, pentru că Partidul Social Democrat cred că este cel mai românesc partid din România, este partidul care întotdeauna a pus în primul rând românii şi soarta României şi cred că acest lucru este foarte important. Suntem partidul care în acelaşi timp purtăm în suflet, purtăm în inimă tricolorul, dar şi cele 12 stele de pe steagul european. Suntem partidul cel mai proeuropean, partidul care ţine la relaţia transatlantică, un partid deschis, un partid care trebuie să aducă alături pe toţi cei care vor binele României şi al românilor”, a menţionat Dăncilă.

Teodorovici nu știe ce presupune funcția

Eugen Teodorovici, ales la Congresul de sâmbătă preşedinte executiv al PSD, a declarat că e plin de emoţie şi că îşi dorea de foarte mult timp această funcţie. El a afirmat că va lucra pentru oameni.

“Le mulţumesc celor care au avut dorinţă şi plăcerea de a candida. Când m-a chemat Mihai să vorbesc sincer vă spun mă gândeam dacă în această sală curând se va decide şi soarta ţării în sensul bun al cuvântului. Deja sunt plin de foarte multă emoţie. Nu ştiu ce înseamnă să fii preşedinte executiv, mi-am dorit foarte mult să fiu. O să lucrez pentru oameni”, a declarat, după anunţarea votului, Eugen Teodorovici.

Ștefănescu: Conducerea trebuie să ne împace

Codrin Ştefănescu, care a pierdut alegerile pentru funcţia de secretar general al PSD, a declarat că actuala conducere a partidului are o sarcină foarte grea, aceea de a-i împăca pe toţi social-democraţii.

“Asta au votat delegaţii, asta vor, eu am ţinut un discurs în care cred, am spus că nu mă schimb, că nu uit nici trecutul. Probabil că mesajul este: trebuie să uităm de problemele noastre şi să considerăm că trebuie să ne schimbă, să ne resetăm. Actuala conducere a partidului are o sarcină foarte grea – trebuie să ne împace pe noi toţi pentru că se pleacă din sală nu în echipă, după cum vedeţi. Nu am putut să-i ţin lângă mine nici pe Şerban Nicolae, nici pe Liviu Pleşoianu. Ar fi trebuit să ieşim cu toţii pe scenă, să dăm dovadă de unitate”, a declarat Codrin Ştefănescu.

Pleșoianu: Nu mă regăsesc în noua linie

Liviu Pleşoianu, care s-a clasat pe locul al doilea după Viorica Dăncilă la alegerile pentru funcţia de presşedinte al PSD, spune că nu se mai regăseşte în noua linie ideologică a conducerii PSD, dar că în partid sunt mulţi oameni de calitate cu care rezonează. Pleşoianu spune că doreşte să candideze la alegerile prezidenţiale indiferent dacă este susţinut sau nu.

“S-a văzut că sala a rezonat cu mesajul meu. Până la urmă (…) am venit cu un singur gând, să transmit mesajul oamenilor mulţi, simpli, de acasă şi cred că de aceea a şi rezonat sala, pentru că exact ăsta este lucru pe care îl gândesc şi ei, astea sunt mesajele pe care ar vrea să le audă de la noi, dincolo de calculele care s-au făcut şi mandatele care s-au dat”, a afirmat Pleşoianu.  “Îmi menţin părerea despre doamna Dăncilă şi tot ce sper este să nu ajung acum să văd că există şi doamna Dăncilă 3. Doamna Dăncilă 2 există faţă de doamna Dăncilă 1. Să vedem”, a explicat el.

El spune că a ales să nu tacă pentru că aşa este construit şi pentru că acei oameni care au votat PSD nu au tăcut şi nu tac. “Oamenii care ne-au votat, care ne susţin, au fost înjuraţi, batjocoriţi, agresaţi în cele mai oribile moduri, dar ei nu au tăcut şi nu tac nici acum. Nu le întorc spatele pentru că vin din rândurile lor, nu le întorc spatele cum a făcut Victor Ponta. Dacă monştrii vor veni la Viorica Dăncilă am să vorbesc. Dacă vin la Marian Oprişan am să vorbesc. Dacă vin la Gabriela Firea, o să vorbesc. Dacă mai vin la Victor Ponta, o să vorbesc pentru că nu e normal să tăcem. E o tăcere a morţii, nu a vieţii”, a afirmat Pleşoianu în discursul de la congres, sâmbătă la Sala Palatului.

Huiduieli pentru Oprișan

Liderul PSD Vrancea, Marian Oprişan, a declarat că a fost huiduit de organizaţiile Dolj, Olt şi Teleorman şi că e o greşeală că numele lui Liviu Dragnea a fost aplaudat în congresul PSD. “Partidul va rămâne unit indiferent de ce au făcut cele trei organizaţii astăzi. Este păcat, dar nu asta rezolvă problema. Ce ar fi însemnat ca şi eu şi alţi colegi de-ai mei să punem nişte organizaţii să-i fluiere pe cei cu care nu suntem de acord?”, a mai spus liderul PSD Vrancea. Sorin Grindeanu îi transmite lui Oprişan că şi Banatul l-a fluierat.

1 comentariu

  1. Jalnic !!! Nivelul de pregatire al celor din PSD asa cum au demonstrat alegand-o ca lider pe Viorica Dancila este sub Viorica Dancila care nici ea nu sta prea bine cu pregatirea, dimpotriva , are o pregatire jalnica. Cu asemenea alesi fuduli si docili lipsiti de caracter ajungem in rapa. Liviu Plesoianu este singura exceptie in bine !. Asemenea politicieni din pacate nu ajung la conducere.

Lasă un răspuns

Connect with