Image 1
Image 2

Viitoarele investiţii la Ştrandul din oraşul Tăşnad vizează îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite turiştilor

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Nu de puţine ori tineri, persoane de vârstă medie şi vârstnici, suferind de anumite afecţiuni în special reumatismale, îşi pun o serie de întrebări cu privire la posibilităţile de achiziţionare a biletului de tratament într-o staţiune specializată.

Cum numărul biletelor de tratament repartizate atât pentru persoanele active, cât şi pentru pensionari, de regulă sunt mai puţine în comparaţie cu populaţia suferindă, şansa ameliorării durerilor pentru perioada imediat următoare, dar mai ales pentru sezonul de toamnă-iarnă, atunci când organismul reacţionează altfel decât vara la stimulii externi, o reprezintă alegerea unei staţiuni balneare, prin iniţiativă personală. Una din staţiunile aflate în plină dezvoltare, la îndemâna sătmărenilor în special este Tăşnad.

Cum din Satu Mare sunt organizate curse regulate Satu Mare – Tăşnad, cu o frecvenţă mai mult decât convenabilă, iată că şansa surâde celor suferinzi. Desigur, de binefacerile apei termale de la Tăşnad, pot beneficia în egală măsură şi persoanele care acum nu simt sechele, sau doresc doar să se relaxeze.

Oare câţi dintre sătmăreni şi nu numai cunosc în detaliu calităţile/ proprietăţile curative ale apei termale de la staţiunea din Tăşnad?

Conform unui raport, efectuat de către Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie din Bucureşti, acţiunea farmacodinamică recomandă apa termală a staţiunii pentru utilizare în cură externă în următoarele afecţiuni: reumatismale degenerative; reumatismale abarticulare; neurologice periferice cronice; ginecologice cronice (în afara puseelor inflamatorii); afecţiuni posttraumatice; boli asociate: boli profesionale, endocrine, boli de metabolism.

Apele termale de la Tăşnad sunt captate la adâncimea de 1.354 metri. Temperatura lor fiind de 70 de grade Celsius, mineralizarea de 9.846,3mg/l, pH de 7,5. Pe lângă curele balneare turiştii pot opta pentru petrecerea timpului liber în piscina cu apă rece, sau la baza sportivă special amenajată în acest scop.

Gospodarii şi administratorii zonei de agrement – Ştrandul Termal Tăşnad vă aşteaptă în fiecare zi cu apă caldă şi o serie de activităţi care să vă facă să vă deconectaţi, să vă doriţi a reveni cât mai rapid acolo şi chiar cât mai des. Nu uitaţi. Tarifele de cazare în staţiune sunt accesibile, iar taxa de intrare în ştrand este de 20 de lei pentru adulţi şi 10 lei pentru pensionari, elevi şi studenţi.

După cum ne-a spus cu ceva timp în urmă Grieb Csaba Francisc, primarul oraşului Tăşnad, există o preocupare constantă în a îmbunătăţi condiţiile oferite turiştilor, dar şi în ceea ce priveşte calitatea serviciilor balneare.

Cu alte cuvinte, sunt demarate demersurile menite a asigura un debit considerabil mai mare al apei calde.

Prin forarea puţurilor care sunt deja aprobate, în incinta ştrandului o să se asigure o creştere a debitului actual de până la patru ori.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

STATISTICI

Se înmulțesc infecțiile respiratorii în Satu Mare

În săptămâna 25.12.2023-31.12.2023 (S52/2023), județul Satu Mare a înregistrat o creștere semnificativă a numărului total de cazuri de infecții respiratorii acute (IACRS), pneumonii și gripă, ajungând la 742, comparativ cu 608 înregistrate în săptămâna precedentă.