Image 1
Image 2

Victorie lejeră obținută de tricolori

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

România – Kazahstan 3-1 (2-0)

Într-un meci contra celui mai slab adversar din grupă, naționala României a obținut joi cele trei puncte cu echipa din Kazahstan. S-a jucat pentru etapa 9 din Grupa E a preliminariilor pentru C.M. 2018.

Început calm în jocul ”tricolorilor”. Deși nu sunt favoriți, oaspeții prind primul șut pe spațiul porții. Dar Tagybergen trimite în brațele lui Tătărușanu, după o lovitură liberă de la aproximativ 25 metri (min. 5). Urmează câteva tentative ale românilor, dar Cr. Ganea nu se regăsește pe flancul stâng (min. 10), iar o altă minge trece mult peste poarta Kazahstanului (min. 12). Benzar pornește un contraatac frumos. Este ajutat de Chipciu și Andone, dar jucătorul de la Anderlecht șutează peste, din careu, mingea fiind deviată în corner. O lovitură de colț din care nu rezultă nimic (min. 18). Același Chipciu trimite cu capul pe lângă, după centrarea lui Grozav de pe partea stângă (min. 22). Apoi Grozav primește o pază ideală de la Budescu, dar intrat în careu trimite și el peste poarta lui Pokatilov (min. 25). Tot pe partea stângă, Grozav pasează bine cu Budescu. Cel din urmă reușește o fază de geniu, intră în careu, șutează la colțul lung și cu noroc portarul oaspete își trimite mingea, cu brațul, în propria poartă (min. 33). România primește apoi o lovitură de la 11 metri la un fault asupra lui Budescu. Marcatorul primului gol dublează avantajul naționalei noastre (min. 37). Jucătorul FCSB-ului stabilește și rezultatul la pauză, scor 2-0.

Repriza secundă începe în forță de partea României asta și pentru că permite avantajul de pe tabelă. Jucătorii noștri par mai relaxați, irosesc rapid câteva ocazii. Oaspeții nu par să fie deranjați de scor și joacă oarecum la trecerea timpului. Cuplul Budescu-Grozav funcționează în continuare, dar cel din urmă ratează din 12 metri (min. 56). Inevitabil vine și al treilea gol. Ganea iese excelent din defensivă, îi trimite lui Chipciu cel care pasează excelent la Keșeru, acesta scapă spre poartă, trage la colțul lung și înscrie (min. 73). În fine, oaspeții reușesc să marcheze golul de onoare, Turysbek reia cu capul de lângă Benzar și înscrie (min. 82). România – Kazahstan s-a terminat 3-1.

România: Tătăruşanu – Benzar, Chiricheş, Grigore, Ganea – Pintilii (Hoban, min. 70), R. Marin – Chipciu, Budescu (Ioniță II, min. 80), Grozav – Fl. Andone (Keseru, min. 66). Selecționer: Cosmin Contra.

Kazahstan: Pokatilov – Beysebekov, Maliy, Akhmetov, Dmitrenko, Suyumbayev, Kuat, Darabayev, Tagybergen (Turysbek, min. 65), Nurgaliyev (Khizhnichenko, min. 46), Murtazayev (Shchetkin, min. 58). Selecționer: Aleksandr Borodyuk.

Rezultatele etapei 9:
• România – Kazahstan 3-1
• Armenia – Polonia 1-6
• Muntenegru – Danemarca 0-1

CLASAMENT Grupa E
1.Polonia               9 7 1 1 24-12    22
2.Danemarca       9 6 1 2 19- 7     19
3.Muntenegru     9 5 1 3 18- 8     16
4.România      9 3 3 3 11- 9   12
5.Armenia            9 2 0 7 9-25      6
6.Kazakhstan        9 0 2 7 5-25    2

Etapa 10 (duminică, 8 octombrie, ora 19:00): Danemarca – România, Polonia – Muntenegru, Kazahstan – Armenia.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with