Image 1
Image 2

Victor Ponta şi-a lansat candidatura la Preşedinţie

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, şi-a lansat candidatura la funcţia de preşedinte al României sâmbătă, pe Arena Naţională, la eveniment fiind aşteptate, potrivit organizatorilor, aproximativ 70.000 de persoane, din toată ţara. Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, că la vârsta de 42 de ani, pe care a împlinit-o chiar în această zi, se simte pregătit să fie preşedintele românilor.

UPDATE: Ponta: Iese soarele şi pe strada noastră

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, pe Arena Naţională, unde şi-a lansat candidatura la Preşedinţa României, că îi cheamă pe toţi să fie împreună pe drumul spre mare unire a tuturor românilor, el arătând că dacă românii vor avea grijă unul de altul vor redobândi linişte şi siguranţă.

“Vedeţi că iese soarele şi pe strada noastră, şi în ţara noastră. Mai avem foarte puţin , 55 de zile şi încă o bătălie de câştigat, şi vă chem pe toţi să pornim pe drumul schimbării, vă chem să fim împreună pe drumul spre marea unire a tuturor românilor”, a spus Ponta.

El a ţinut să le mulţumească tuturor românilor care încă mai au o speranţă şi care mai cred că soarele va ieşi şi în ţara noastră după ani mulţi în care a stat ascuns.

“Vă rog să vă gândiţi la ceva ce am uitat în 25 de ani: că putem fi împreună, nu separat, că putem avea grijă unii de alţii (….) Dacă avem grijă unul de altul şi noi toţi de fiecare, vom avea liniştea şi si siguranţa pe care le dorim de atât timp. Vreau să redescoperim ceva ce s-a pierdut în România de mult: vreu să avem încredere unul în altul, să avem încredere că suntem români şi suntem mândri de asta”, a spus Ponta.

El a arătat că vrea să fie preşedintele românilor care sunt împreună, care au încredere şi sunt mândri.

“Sunt Victor Viorel Ponta şi vreau să fiu preşedintele românilor, al acelor români care sunt împreună, care au încredere, care sunt mândri şi care au speranţa că vor schimba ţara în bine. Acel preşedinte vreua să fiu. Vă chem fiţi alături de mine în această bătălie pentru marea unire”, a spus Ponta.

 Ponta: Am învăţat ceva important de la Băsescu, ce să nu fac dacă ajung preşedinte

Victor Ponta a declarat, sâmbătă, în cadrul lansării de pe Arena Naţională, că a învăţat ceva foarte important de la Traian Băsescu, “ce să nu” facă dacă ajunge preşedintele României, “cum să nu” se comporte, cum “să nu” facă de râs o ţară întreagă.

“Împreună, am dat înapoi pensii, salarii, am redeschis spitale, am construit şcoli, am relansat fonduri europene. Am făcut toate acele lucruri care românii nu mai credeau, în 2012 că mai sunt posibile”, a spus Ponta în discurs, precizând că mai sunt multe nedreptăţi de îndreptat, că încă mai sunt oameni care suferă.

“Vă rog să muncim în continuare. Eu voi munci alături de Guvern, Parlament, de aleşii locali, alături de fiecare om cinstit, drept, să realizăm tot ce în urmă cu doi ani, aici, în acelaşi loc, am promis”, a mai declarat Victor Ponta, arătând că îi pare rău că unii nu mai sunt aici, dar că acum sunt mai mulţi decât atunci”.

Ponta a continuat: “Vreau să fiu preşedintele României , al celor care mă sprijină şi al celor care nu mă sprijină, a celor care cred că facem bine sau a care cred că greşim. Vreau să fiu preşedintele fiecărui român şi vreau să reuşim împreună Marea Unire”.

Ponta a precizat că vrea să pună o întrebare al cărui răspuns îl ştie: “Am reuşit să facem multe lucruri, în condiţiile în care care totdeauna, cel sau cei care trebuiau să ne ajute, ne-au frânat, ne-au blocat, ne-au sabotat (..) Spun un singur lucru, vă daţi seama câte lucrui putem face dacă suntem uniţi? Enorm de mult pentru România”, a spus Ponta.

El a mai arătat că nu vrea să aducă aminte de regimul cu care “s-au luptat”.

“Am învăţat ceva foarte important de la Traian Băsescu. Am învătat ce să nu fac dacă ajung preşedintele Românie, am învăţat cum să nu mă comport, cum să nu fac de râs o ţară întreagă, cum să nu dispreţuiesc pe cei care m-au trimis acolo. Asta am învăţat”, a declarat candidatul Alianţei PSD-UNPR-PC la prezidenţiale.

Poanta a mai afirmat că va fi “preşedintele care va arăta respect, care va putea arate dialog, înţelegere”.

‘Vreau să fiu preşedintele cu care vă mândriţi şi vă propun ceva şi mai imprtant, mai dificil, vreau să ne schimbăm cu toţii, să fim încrezători, mândri,să facem acea schimbare şi acea mare unire. Vă rog să fiţi alături de mine, în această mare schimbare a României”, a mai declarat Ponta.

UPDATE – Ponta: Cei care au făcut rău României, vreau să plătească, pentru că am promis dreptate
Candidatul PSD-UNPR-PC la prezidenţiale, Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Arena Naţională, unde şi-a lansat candidatura, că vrea ca cei care au făcut rău României să plătească, nu din răzbunare, ci pentru că a promis dreptate până la capăt .

“Cei care au făcut României rău, şi românilor, vreau să plătească, dar nu ca răzbunare, ci pentru că am promis dreptate până la capăt. Pentru că vrem să arătăm că România este ţara în care nimeni nu este mai presus de lege, şi în care legea îl protejează pe cel mai slab”, a declarat Victor Ponta.

El a precizat că vrea ca “acolo unde a fost dezbinare, să fie unire, iar acolo unde a fost ură să fie respect şi iubire, iar unde a fost ceartă, să fie pace”.

“Am arătat că pot să duc un război neîncetat împotriva unui regim pe care l-am considerat împotriva României şi am rămas în picioare, sunt alături de dumneavoastră, dar azi simt că România are nevoie de pace, de construcţie, de unire. Vă cer sprijinul pentru a face pace şi pentru a face marea unire de care România are nevoie”, a arătat Ponta.

UPDATE – Ponta: Sunt strănepotul unui român din Ardeal, nepotul unui preot ce m-a învăţat să cred în Dumnezeu

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, pe Arena Naţională, unde şi-a lansat candidatura la Preşedinţia României, că este strănepotul unui român din Ardeal, care în 1917 a cerut cetăţenie şi a luptat pentru Marea Unire, precum şi nepotul unui preot care l-a învăţat să creadă în Dumnezeu, relatează Mediafax.

“Destinul dumneavostră, Dumnezeu, a vrut să fim azi împreună şi vrea să fim împreună în continuare. Sunt un român ca oricare alt român, sunt om care îşi iubeşte ţara, sunt mândru de ea, că pot să muncesc împreună cu dumneavostră. Sunt, ca mulţi dintre dumneavoastră, strănepotul unui român din Ardeal care în 1917 a cerut cetăţenie română şi a luptat alături de români pentru maree unire”, a spus Ponta.

El a adăugat că este, pe de altă parte, nepotul unui preot care l-a învăţat că e important să crezi în Dumnezeu.

“Sunt nepotul unui preot care m-a învăţat că e important să crezi în Dumnezeu, al catolicilor, orotodocşilor, al musulmanilor… Cel care crede în Dumnezeu e un om bun, se gândeşte cu griţă la alţii”, a mai spus Ponta.

Ponta a mai arătat că este, de asemenea, copilul unor părinţi care au investit tot ce au avut în el şi în surorile sale, dar şi tatăl unor copii pe care îşi doreşte să îi vadă crescând în România, nu peste hotare.

“Sunt de mulţi ani împreună cu dumneavostră. Am făcut lucruri bune, au avut alţii grijă să aflaţi lucrurile rele. Le ştiţi pe toate. Am multe de schimbat la mine înainte să vă cer să schimbaţi ţara. Mi-e teamă, aşa cum spunea şi domnul Oprescu, să nu vă dezamăgesc, să nu vă înşel încrederea”, a mai spus Ponta.

UPDATE – Ponta: Azi, la 42 de ani, mă simt pregătit să fiu preşedintele românilor

“Azi la 42 de ani vreau să vă spun că mă simt pregătit, am curajul, am încrederea, credinţa, împreună cu dumneavoastră, că pot fi preşedintele românilor, că putem să facem acea mare schimbare pe care o aşteptăm. Vreau să fiu preşedintele românilor care vor sărbători 100 de ani de la marea unire”, a spus Ponta

El le-a spus participanţilor la evenimentul de lansare că este recunoascător pentru faptul că social-democraţii au avut încredere să-l aleagă preşedinte al partidului la 37 de ani şi că românii au avut încredere să fie premier la 39 de ani.

“Vreau spun cât sunt recunoscător pentru că la 37 de ani aţi avut încredere să mă alegeţi în fruntea PSD, partid pe atunci înfrânt, care îşi pierduse speranţa. Am fost împreună, uniţi şi am câştigat toate bătăliile. O vom câştiga şi pe cea din 16 noiembtrie, o bătălie pentru România’, a spus Ponta.

“Vreau să mulţumesc românilor care la 39 ani au avut încredere să fiu celmai tânăr premier din Europa, premierul unei ţăr distrusă economic şi social, fără încredere, fără speranţă. Împreună am îmdreptat lucrurile rele, am făcut multe lucruri bune, am arătat că românii pot să aibă grijă unii de alţii, pot să trăiască în ţara lor” aşa cum îşi doresc, a adăugat Ponta.

Sloganul “Mândri că suntem români” a fost reluat, sâmbătă, la evenimentul de lansare a candidaturii premierului Victor Ponta la Preşedinţie, acesta fiind asociat şi cu reprezentări în miniatură ale Coloanei Infinutului, care gardează scena.

Una dintre peluzele stadionului a fost acoperită cu patru mari panouri pe care a fost inscripţionat sloganul ‘Mândri că suntem români”, dar şi “Votăm Victor Ponta preşedinte”. Toate cele patru panouri conţin motivele tradiţionale populare româneşti.

În faţa acestei tribune, unde acesul participanţilor nu este permis, a fost montată o scenă amplă, acoperită cu mochetă roşie.

În spatele scenei, organizatorii au montat un ecran uriaş, pe care glisează sigla alianţei PSD-UNPR-PC, din partea căreia candidează Victor Ponta.Ecranul uriaş este flancat de două porţi, ale căror stâlpi constituie reprezentări în miniatură ale Coloanei Infinitului, operă de artă reprezentativă pentru cultura şi tradiţia românească.

Între stâlpii celor două porţi au fost montate, de asemenea, două bannere uriaşe cu mesajul “Votăm Victor Ponta preşedinte”.

Accesul pe stadion a fost permis începând cu ora 14.00. Traficul rutier a fost restricţionat în zonă. Participanţii au putut intra pe stadion în baza unul bilet de intrare care conţinea date despre locul pe care îl va ocupa şi pe care era inscripţionat textul “Victor Ponta preşedinte”.

La această oră, peluza opusă scenei a fost deja ocupată integral de către reprezentanţii UNPR. aceştia sunt îmbrăcaţi în tricouri roşii şi flutură steaguri roşii cu sigla UNPR, dar şi steaguri tricolore.UNPR-iştii scandează “Ponta preşedinte”, dar şi celebrul “Ro-o-mâ-nia!”, al microbiştrilor.

Participanţii la eveniment au posibilitatea să îşi achiziţioneze, contra-cost, cutii mari cu popcorn, dar şi băuturi răcoritoare, printre care şi cola, de la chioşcurile ambulante montate pe gazon, dar şi de la chioşcurile care deservesc tribunele şi peluzele. De asemenea, cine doreşte îşi poate cumpăra şi bere la draft.

Paza evenimentului este asigurată de firma BGS. Stewarzii de la BGS sunt foarte stricţi, astfel încât accesul pe stadion nu este permis în lipsa biletului de intrare.

Evenimentul urmează să înceapă la ora 16.00, cu un mic concert. Sunt aşteptaţi să ţină discursuri primarul general Capitalei, Sorin Oprescu, preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, şi candidatul Victor Ponta.

Coordonarea evenimentului este asigurată de secretarul general al PSD, Andrei Dolineaschi. De asemenea, Bogdan Teodorescu, unul dintre consultanţii lui Victor Ponta, coordonează zona media şi de comunicare.

Evenimentul va debuta cu intonarea Imnului naţional şi a Imnului partidului şi va fi constituit efectiv din câteva discursuri. La eveniment este aşteptat să participe şi să rostească un discurs, aşa cum a făcut de fiecare dată, şi primarul Capitalei, Sorin Oprescu. De asemenea, Liviu Dragnea se va adresa participanţilor la lansarea candidaturii lui Victor Ponta. Preşedintele PSD, candidatul la Preşedinţie, va încheia, prin discursul său, evenimentul.

10 comentarii

  1. Ponta în discurul lui cere să aibă lumea încredere în el, într-un mitoman, un plagiator, unul care a dus țara de rîpă. Sîntem mai sîraci decît în plină criză, măcar Boc a avut curajul să ceară o curbă de sarcificiu, deschis, cinstit, Pontal se laudă și i-a pe furiș din buzunarul tuturor înzecit !
    Știucă, Iohanis are 2,2 milioane de semnături, la care se adaugă cele date celorlalți candidați ai opoziției. crezi că sînt proști ? Ești un naiv, Ponta dacă iese va duce țara de rîpă de tot și așa uite că nu a făcut ninic constructiv, ci doar prosti costisitoare…

  2. Locuri de munca in toata tara! Oferim din start contract legal si seriozitate maxima! Oferim si dovada platii! Primele castiguri au fost deja acordate! Tot mai multi oameni multumiti lucreaza cu noi! NU e MLM si NU e joc piramidal! Aveti sansa de a castiga 300 de dolari lunar, lucrand 3 ore pe zi ca operator online! Va trimitem detalii dupa ce trimiteti textul “Info” la adresa de email:
    [email protected]

  3. acum esti stranepotul unui preot de la care ai invatat sa crezi in dumnezeu cel catolic musulman si ortodox dar nu cu mult timp in urma erai mare si tare ca presedintele trebuie sa fie ortodox asta cum vine mai soricel de psd si de ce sa intonat imnul de stat?este sarbatoare nationala lansarea de candidatura ?

Lasă un răspuns

Connect with