USR PLUS face acum ceea ce trebuia să facă de la început

Scris de Dumitru Păcuraru, 07 septembrie 2021 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Ne-am obişnuit atât de mult cu crizele încât nu ne mai dăm sema când se termină o criză şi când se intră în alta.

Se poate face o paralelă între pandemie şi politică. Nici în cazul pandemiei nu putem face o demarcaţie clară între un val şi altul. Acum, de exemplu, suntem sau nu în voia celui de-al patrulea val?

Vom şti  că ne-a atins valul 4 abia când vor fi reintroduse restricţiile, când va fi obligatorie purtarea măştii pe stradă, când vor fi închise restaurantele şi barurile, sălile de spectacole şi şcolile.

Între pandemie şi politică există însă o diferenţă fundamentală: infectările nu pot fi stopate, dar pot  fi limitate prin anumite măsuri, în timp ce scandalurile politice pot fi depăşite cu totul dacă se doreşte.

Să vedem dacă partidele pot fi împărţite în două categorii, în prima să fie incluse partidele doritoare de scandal şi în cealaltă partidele care vor pace şi armonie.

Opoziţia, prin natura ei, este obligată să critice puterea, să speculeze fapte şi declaraţii care pot provoca scandaluri în interiorul partidelor de la putere. De data aceasta opoziţia doar a asistat la izbucnirea crizei.

Scânteia a fost aruncată de însuşi primul ministru. Că Florin Cîţu a avut sau nu a avut motive întemeiate să-l demită pe ministrul de Justiţie este greu de apreciat. Poate că a avut. Dar nu demiterea în sine este problema, ci modul în care a procedat premierul. Pe ascuns, pe neaşteptate. Contradictorii şi dintr-o parte şi din alta, explicaţiile au venit după consumarea faptei. Nici unii, nici alţii nu au fost şi nu sunt suficient de convingători pentru ca populaţia să-i dea dreptate unei tabere sau alteia, lui  Florin Cîţu sau celor de la USR PLUS.

Din guvern criza s-a îndreptat  spre parlament cuprinzând toate partidele. AUR a sărit în ajutorul USR PLUS acceptând să înainteze în comun o moţiune de cenzură. Dar PSD, ca partid mai mare, le pretinde celorlalte două partide să susţină şi  moţiunea lui de cenzură.

La rândul lui, PNL este împărţit în două tabere, una care şi-ar dori căderea lui Florin Cîţu şi alta care îl susţine pe actualul premier.

De partea premierului pare să fie şi preşedintele Iohannis, dar şi Ludovic Orban susţine că ţine mereu legătura cu preşedintele. Aliat fidel al premierului Cîţu continuă să rămână UDMR.  După cum se vede partizanii guvernului actual sunt în minoritate.

Odată „războiul mondial” declarat, combatanţii se luptă ce se luptă, dar până la urmă este obligatorie restabilirea păcii.

|ara trebuie administrată. Sunt o multitudine de probleme care aşteaptă să fie rezolvate.

Când se ajunge într-un asemenea punct, partidele apelează la un clişeu: interesul naţional. Când se invocă „interesul naţional” stânga poate da mâna cu dreapta şi dreapta cu stânga, pentru ca împreună să scoată ţara din criză. Cuvinte mari, de cele mai multe ori fără substanţă. 

Aşadar, s-ar putea ajunge la orice soluţie de compromis. Cea mai la îndemână, şi despre care deja se vorbeşte, este un acord între PNL şi PSD. Este posibil ca PSD să susţină un guvern minoritar? S-a mai văzut. Dacă nu se ajunge la niciun rezultat, în sensul că guvernul va cădea în urma moţiunii de cenzură şi nu se va vota un nou guvern, se poate deja vorbi de un prim pas spre alegerile anticipate.

Până acum am avut de toate, dar oricât s-a încercat niciun partid nu a putut forţa organizarea alegerilor anticipate. PNL s-a străduit, dar a venit pandemia şi nu şi-a putut atinge scopul.

Acum a venit rândul PSD să ceară alegeri anticipate. Va reuşi? Greu de spus. Alegerile anticipate înseamnă plecarea actualilor parlamentari acasă. Vor vota ei aşa ceva?

Orice criză are un sfârşit şi situaţia revine la normal. În cel mai rău caz se intră în altă criză. Soluţia este la îndemâna celor care au generat criza.  În cazul de faţă, partidul care poate ridica steagul alb este USR PLUS. Tot USR PLUS putea alege să  continue războiul. A ales să iasă de la guvernare.  Se deschide astfel drumul spre alegerile anticipate.

În acest moment, după cum arată situaţia din ţară, după cum arată sondajele, doar PSD îşi doreşte alegeri anticipate. AUR pare să se ralieze la această idee, dar nu cu foarte multă convingere. Pe de altă parte, anticipatele ar înseamna un dezastru în primul rând pentru PNL. Care va fi evoluţia USR PLUS după ce miniştrii săi au ieşit de la guvernare? Cum va arăta viitorul guvern? Vom vedea.

Abonează-te acum Online!
  1. Dac Bulibas a spus: 08 septembrie 2021, ora 11:14

    ( La articolul de azi , 08.09.2021.)

    Acum este un secret deschis că actuala criză guvernamentală nu a fost declanşată de premierul Florin Cîţu, ci de sustinatorul şi manipulatorul său, şeful statului Klaus Iohannis, care a insistat ca ministrul justiţiei Stelian Ion să fie înlocuit . Nu se ştie dacă s-a gândit la posibilele consecinţe, dar probabil că nu: încetineala sa poate părea o consideraţie la început, dar acum există atât de multe decizii proaste legate de numele lui, încât o serie dintre ele ajung sa echivaleze cu trădarea – inclusiv cel in care presedintele, care proclamă principii, sprijină un prim-ministru cu un trecut pătat care, în calitate de politician debutant, a vrut să arate ca un reformator capricios, dar în acelaşi timp a prins gustul dulce al puterii şi este interesat doar să-l păstreze. De aici se deduce de ce preşedintele ţării ţine partea primului ministru. Cum sa-l demita pe Catu cand chiar presedintele Werner a provocat aceasta criza ?…..Werner trebuie demis /alungat !!!. Acum Werner a incheiat un pact secret cu Ciolacu dandu-le banii destinati USR-PLUS -istilor, PSD-lui cu scopul de a boicota motiunea de cenzura indreptata impotriva guvernului Catu pt. mentinerea acestuia in functie !. Situatia vorbeste de la sine si este una foarte clara !. PSD a castigat, a obtinut ce urmarea ( niste bani pt. Baronii lor locali…) , iar USR-PLUS se linge pe bot…., Catu ramane pe functie in continuare !!!. In acest fel, criza politica este ca si rezolvata. Guvernul minoritar Catu cu sprijinul PSD isi va continua activitatea. PEEESEEEDEEE – partenerul cumparat ( de buzunar ) a lui Werner !!!. Mizerabila politica rromaneasca !.

  2. Dac Bulibas a spus: 07 septembrie 2021, ora 11:17

    Ferească Dumnyezo de ţara în care toţi au dreptate…..

  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517