Image 1
Image 2

USR anunță că ar susține un premier PNL

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, marţi seara, că în măsura în care principiile USR vor fi asumate de un premier liberal, formaţiunea sa este pregătită să susţină un prim-ministru de la PNL.

El a precizat că principiile partidului pe care îl conduce sunt împărtăşite în mare parte de liberali.

 

“În măsura în care aceste principii, pe care ştiu că şi colegii liberali le susţin în mare parte, vor fi asumate de un astfel de premier, evident că suntem pregătiţi să îl susţinem. Am discutat cu Ludovic Orban.”, a afirmat Barna, întrebat la RTV, dacă USR ar susţine un prim ministru liberal.

Potrivit stiripesurse, acesta a adăugat că USR este dispus să susţină şi un premier tehnocrat, dar consideră că alegerile anticipate sunt soluţia.

 

“Alegerile anticipate sunt soluţia, pentru că actuala structură a Parlamentului face dificilă o astfel de alternativă. (…) Miza pentru România este găsirea unei soluţii non PSD”, a arătat Dan Barna.

El a spus că până acum USR nu a purtat negocieri cu alte partide în afară de PNL.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with