Image 1
Image 2

Update: Lumina Sfântă a ajuns sâmbătă seara la Satu Mare

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Lumina Sfanta la SM

Peste 300 de oameni au ţinut să fie sâmbătă seara la Aeroportul din Satu Mare, la sosirea Luminii Sfinte de la Ierusalim. Avionul a ajuns în jurul orei 22.00.

Delegaţia de preoţi a fost condusă de Episcopul Timotei Sătmăreanul şi protopopul Ioan Socolan.

Au mai fost de faţă prefectul Radu Roca, subprefectul Romeo Pop, deputaţii Adrian Cozma, Radu Panait, senatorul Robert Zob, fostul deputat Octavian Petric, delegaţi de la foarte multe parohii din judeţele Satu Mare, Maramureş, dar şi din Slovacia, Ucraina, Ungaria, precum şi simpli cetăţeni care au dorit să ia parte la acest moment care are loc odată pe an.

 

 

Ştirea iniţială:

Prin purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va fi adusă în ţara noastră, şi anul acesta, Sfânta Lumină luată de pe Sfântul Mormânt din Ierusalim, ne informează Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului.

Datorită sprijinului domnului Ing. Mircea Leţiu, fost membru în Adunarea Eparhială a Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului şi a Adunării Naţionale Bisericeşti, Sfânta Lumină va ajunge pentru a XIII-a oară şi în Eparhia noastră. Ea va fi adusă de o Delegaţie Eparhială cu o cursă privată, sâmbătă 23 aprilie 2022, în jurul orei 20:00 la Sibiu; în jurul orei 21:00 la Cluj-Napoca, iar destinaţia finală va fi Aeroportul din Satu Mare, în jurul orei 21:30.
Protopopii, preoţii si monahii o pot primi la Aeroporturile din Cluj-Napoca sau Satu Mare, în funcţie de cea mai convenabilă distanţă, pentru a o putea oferi credincioşilor care vor participa la Slujba Învierii, ce va fi săvârşită în bisericile şi mănăstirile din Eparhie, la ora 24.
De la Satu Mare, la fel ca în anul precedent, Sfânta Lumină va fi preluată de delegaţii din Slovacia, Ungaria şi Austria.
Sfânta Lumină va fi adusă adusă la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare, în jurul orei 23:00, astfel, preoţii şi cei prezenţi o vor duce în bisericile din oraş şi celelalte localităţi astfel încât la ora 24:00 să poată fi oferită tuturor credincioşilor.

Redăm şi anunţul Aeroportului Satu Mare:
Aterizarea estimată a aeronavei, care va face escale la Sibiu şi Cluj, va avea loc în jurul orei 21:30, ora locală.
Cei care doresc să vină să ia Lumină, sunt aşteptaţi la aeroport, cu candele potrivite, de tip închis, cu capac.
Lumina Sfântă va fi dusă şi în parohiile din judeţele şi chiar ţările învecinate, aşadar îi rugăm pe credincioşii sosiţi să le acorde prioritate reprezentanţilor acestora, la împărtăşirea Luminii.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

TABĂRĂ DE VARĂ LA ODOREU

Icoane pe sticlă pictate de tineri

Parohia Ortodoxă “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” de pe str. Botizului din Municipiul Satu Mare, cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte, Iustin, Episcop ul Maramureşului şi Sătmarului a organizat timp de trei zile o tabără adresată adolescenţilor.