Asculta acest articolPlatforma premierului Dacian Cioloș are înainte de toate un titlu provocator. România 100, cu trimitere directă la împlinirea a o sută de ani de la desprinderea Ardealului de Ungaria, nu este altceva decât un program ambițios care se vrea o rampă de lansare a manifestărilor dedicate Unirii din 1918.
Se marchează peste tot în lume momente istorice considerate fi determinante pentru evoluția istorică a țării respective. Austria, de pildă, săbătorește Viena 1900, ca moment al Secessionismului, curent artistic, social și politic ce anunța desprinderea de trecut. La sfârșitul secolului 19 și începutul secolului 20 Ungaria sărbătorea MILENIUL.
Nu a fost o simplă sărbătoare festivă. Atunci s-a construit mult. Imperiul Austro-Ungar se bucurase de o lungă perioadă de pace, de creștere economică fără precedent. Un singur lucru nu reușise să facă: să împace naționalitățile din imperiu. Ungurii s-au încăpățânat să creadă că exista o singură mare națiune, cea maghiară, iar restul nu sunt decât naționalități. Tisza, promotorul acelei politici naționale greșite, avea să fie acuzat că a contribuit la prăbușirea Ungariei.
Acum, România vrea să sărbătorească o sută de ani de la desăvârșirea unității naționale. Deocamdată doar vrea, nu se pregătește. Dacian Cioloș, ardelean, are naivitatea să creadă că se poate sărbători România 100, în așa fel încât să participe întreaga suflare românească, inclusiv naționalitățile. Românii au un foarte scăzut simț al istoriei. Nu au un foarte pronunțat cult al străbunilor.
Nu au avut niciodată un mare proiect național prin care să readucă în actualitate marile personalități istorice. Oamenii care au făcut istorie sunt uitați. Doar la 1 decembrie, 24 ianuarie, uneori și la 25 octombrie, li se mai pune câte o coroană de flori la picioarele statuilor, dacă le au.
Dacian Cioloș, născut într-un județ care a dat personalități de primă mărime, Simion Bărnuțiu, Gheorghe Pop de Băsești, Iuliu Maniu, Corneliu Coposu și mulți alții, mai puțin celebri, are naivitatea să creadă că România 100 va avea vreun impact în România de dincolo de Carpați.
Deși țări învinse, Ungaria și Austria, au început o serie de acțiuni culturale sub genericul “1914-1918”. În Ungaria a apărut o lucrare în trei volume mai groase decât omagiul lui Ceaușescu, intitulate TRIANON. Asta nu înseamnă nimic altceva decât că UNIREA românilor are un corespondent în TRIANON-ul ungurilor. Cele două țări, chiar dacă sunt împreună în UE, au fiecare propria lor istorie.
Cum să li se ceară maghiarilor din Ardeal să participe cu entuziasm la România 100? Nu este vorba despre populația de rând, ci despre maghiarii care au funcții publice. În Harghita, Covasna și de la alegerile din iunie 2016 și la Satu Mare, funcțiile de președinte al Consiliului Județean și de primar al reședinței de județ, sunt deținute de UDMR.
Nu ne putem preface că totul este în ordine. Dacă Dacian Cioloș va forța nota cu platforma România 100 ar putea avea surprize din partea UDMR. Mizele sunt prea mari pentru a fi trecută cu vederea o realitate istorică. Românii și maghiarii au fost și sunt într-o continuă competiție culturală. UNIREA și TRIANON-ul nu pot fi marcate în alt mod decât prin sărbători de ordin cultural.
Este o mare provocare și punerea în armonie a acțiunilor cultural-istorice din Ardeal, astfel încât să nu se afecteze sensibilitatea niciunei părți. Formal pot fi depășite asperitățile. Aparențele pot fi suplinite prin depunerea unei coroane de flori la picioarele unui monument. Dar penultimul punct din Platfoma lui Cioloș – Abordarea multianuală a punerii în valoare a patrimoniului istoric și cultural național – înseamnă mai mult decât o coroniță de flori.
Asta înseamnă un proiect nu la fel de ambițios ca Mileniul maghiar, început, dacă în același timp cu obținerea independenței de la 1877 de România ci ceva mai modest. Dar tot nu se poate limita doar la punerea de coroane. Sărbătoarea mileniului, cuplată cu 900 de ani de la creștinarea maghiarilor, a lăsat în urmă monumente grandioase, monografii, clădiri somptuoase, reprezentând, în fapt, o acțiune culturală fără precedent.
Ungurii pot fi criticați, dar au lăsat ceva în urmă pentru care merită să fie invidiați. Ce va fi avut Dacian Cioloș în vedere atunci când, la acel penultim punct al Platformei România 100, își propunea “punerea în valoare a patrimoniului istoric și cultural român”? Nu este suficient “să pui în valoare”. Mai trebuie să și construiești, să ridici monumente, să scoți din anonimat marile personalități istorice prin finanțarea unor monografii și studii istorice.
Într-un cuvânt, să faci ceea ce au făcut și fac în continuare maghiarii. Dar mai presus de toate, trebuie să armonizezi culturile, română și maghiară, care se află în competiție. Și dacă nu ești atent, acțiunile culturale ajung la un deșănțat naționalism și șovinism, care odată declanșate nu mai pot fi controlate.
