Image 1
Image 2

Unirea Tășnad joacă marți în nocturnă pe Cluj Arena

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Sătmărenii întâlnesc liderul de la ora 19:00, pe “U” Cluj

Unirea Tășnad este singurul club care a învins Universitatea Cluj în actualul sezon din Liga 3. Ne amintim de acel meci istoric jucat la jumătatea lunii septembrie, câștigat cu 2-0 de echipa noastră, golurile fiind marcate de Cădar și Imi Nagy. Va reuși trupa lui Cristi Popa să realizeze o nouă surpriză? Rămâne să vedem.

Acum avem în față returul programat să înceapă marți de la ora 19:00, pe Cluj Arena. Meciul nu se va vedea în direct pe Look TV, deoarece acolo va fi seară de Champions League, cu o emisiune premergătoare meciurilor din sferturi. Dar cu siguranță pe stadion vor fi mulți sătmăreni plecați de acasă, ori aflați la Cluj-Napoca.

Meciul contează pentru etapa 19, amânată în urmă cu câteva zile din cauza condițiilor meteo. Ambele echipe vin după victorii cu 2-0, obținute în deplasare, Universitatea Cluj la Ighiu (locul 2), iar Unirea Tășnad la Dej (locul 14).

Antrenorul Cristian Popa îi simte dornici să joace pe jucătorii săi. “Vom duce tot lotul la Cluj-Napoca, iar 18 dintre ei vor rămâne pe bancă. Pornim în ziua meciului, mergem să facem un joc bun, ne gândim, de ce nu, la un rezultat pozitiv”, ne-a declarat antrenorul Unirii Tășnad. Dintre jucătorii care au învins la Dej doar Pavel Nemeș este accidentat.

Formații probabile:
“U” Cluj: Dinu – Takacs, Cordoș, Abrudan, Manu, Micaș, Giurgiu, Florescu, Hațiegan, Ene, Goga. Antrenor: Adrian Falub.
Unirea Tășnad: Cherecheș – M. Silaghi, Vădan, Bălău, Parnău, Cubaș, Stanciu, Szekely, Cădar, Ciul, Faur. Antrenor: Cristi Popa.

Meciul va fi arbitrat la centru de Andrei Moroiță (Ploiești), ajutat la cele două margini de Ștefan Dumitrache (Palanca) și Doru Petre (Bucov). Observatori: Vasile Bordaș (Târgu Mureș), Mihai Țîră (Alba Iulia).

Meciurile etapei 19 de marți:
• “U” Cluj – Unirea Tășnad (19:00)
• Comuna Recea – Performanța Ighiu
• Gaz Metan II – Metalurgistul Cugir
• Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin
• CS Iernut – Industria Galda
• FC Avrig – CFR Cluj II
• Sănătatea Cluj – Unirea Dej
• Viitorul Ghimbav stă

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

MOTORSPORT

Sătmăreanul Mani Gyenes și-a predat motocicleta

Totul decurge cum trebuie privind pregătirile lui Emanuel Gyenes pentru participarea la Raliul Dakar 2024. Sătmăreanul de la Autonet Motorcycle Team s-a aflat pe 30 noiembrie la Barcelona, Spania, unde și-a predat motocicleta și echipamentele pentru cursa din Arabia Saudită.